Peisaje de primăvară veritabilă în vestul ţării. Deşi meteorologii anunţă un val de frig, în Bihor au înflorit pomii!
Prunii şi vişinii sunt încărcaţi de flori albe, şi, spre uimirea localnicilor, unii chiar au rodit. Specialiştii spun că asta se întâmplă din cauza căldurii şi umezelii, şi că nu e semn bun. Producţia de anul viitor ar putea fi afectată
De Redactia Observator la 19.09.2018, 09:49Prunii şi vişinii sunt încărcaţi de flori albe, şi, spre uimirea localnicilor, unii chiar au rodit. Specialiştii spun că asta se întâmplă din cauza căldurii şi umezelii, şi că nu e semn bun. Producţia de anul viitor ar putea fi afectată.
În localitatea Luncasprie, data din calendar nu prea coincide cu vremea şi peisajul de pe uliţe. Crengile copacilor sunt încărcate de flori, muguri de frunze sau chiar fructe.
Oamenii sunt impresionaţi de fenomen. Mulţi recunosc că nu au mai văzut aşa ceva şi se întreabă ce efecte ar putea avea asupra recoltei de anul viitor.
Şi specialiştii avertizează că fenomenul este dăunător pentru copaci, pentru că îi face mai vulnerabili.
Florile şi fructele formate în această perioadă nu vor rezista însă prea mult. Se vor usca şi vor cădea la primul îngheţ.