Prognoza meteo pentru luna noiembrie. Vremea se schimbă dramatic la sfârşitul săptămânii. Temperaturile vor scădea cu 10 grade de la o zi la alta
Mâine începe ultima lună de toamnă. O toamnă dominată până acum de vremea de vară. Cum se anunţă începutul lunii noiembrie şi dacă vorbim de o toamnă autentică, cu precipitaţii, aflăm în cele ce urmează.
De Simona Căpşună la 31.10.2024, 13:28Vacanţa copiilor se termină frumos, cu vreme foarte caldă, în fiecare zi cu temperaturi foarte ridicate, dar totul se va schimba sâmbătă. Începând de sâmbătă, coboară de pe nordul continentului o masă de aer mult mai rece, este o masă tot stabilă nu aduce precipitaţii multe, ici-colo ceva stropi de ploaie, probabil fulgi pe la munte, dar schimbul este dramatic, diferenţe de 10 grade de la o zi la alta, implicit acest schimb de mase se va face cu vânt foarte puternic.
Vremea se schimbă dramatic la sfârşitul acestei săptămâni
Deci sâmbătă trecem de la vreme foarte caldă până duminică la o vreme puţin mai rece decât ar trebui la început de noiembrie şi totul se produce cu acest vânt intens. În Bucureşti, sâmbătă 22 de grade, duminică 12-13 grade.
Noiembrie va fi unul tipic pentru că de duminică se răceşte vremea, deocamadată se prognozează că această vreme mai rece decât ar fi normal va ţine două săptămâni. Până spre mijlocul lunii noiembrie, vom avea temperaturi sub cele normale sau apropiate, normalul însemnând 15 grade cel mult la nivelul ţării la început de noiembrie, după care 12 grade cel mult la mijlocul lunii noiembrie, dar cu precipitaţii foarte puţine.
- ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni. Cum va fi vremea până în 25 noiembrie
- Vremea 28 octombrie - 10 noiembrie 2024. Deosebit de cald, în următoarele zile. La finalul săptămânii se...
- Vremea 28 octombrie - 25 noiembrie 2024. ANM anunță temperaturi de 24 de grade, la începutul săptămânii viitoare
Răcirea vremii va aduce şi acea brumă de dimineaţă, iar cu cât ne apropiem de finalul lunii, se prognozează o vreme normală, asta înseamnă temperaturi până în 9 grade până la finalul lunii. Dacă este normală şi din punct de vedere al precipitaţiilor, pentru că ar fi precipitaţii mai multe decât am avut în ultimele două săptămâni, respectiv în următoarele două săptămâni.
Pentru Europa nu se anunţă temperaturi normale, ci o iarnă mai blândă din punct de vedere termic şi cu puţine precipitaţii. Pentru sud-estul Europei sunt anunţate precipitaţii cât de cât mai consistente, dar atunci când vorbim de o vreme caldă, înseamnă că ele nu vor fi preponderent ninsori.