"Rămân fără serviciu! Nu vă este ruşine?" Vremea rea a dat peste cap zborurile de pe marile aeroporturi
Un val de frig a cuprins estul ţării în ultimele zile, iar un bărbat din Galaţi a murit îngheţat - este prima victimă a acestui sezon rece. Vremea începe să se încălzească, însă, iar din acest motiv un val masiv de ceaţă a acoperit ieri Dobrogea şi sudul ţării. Probleme din cauza ceţii au fost şi pe Aeroportul din Bacău, aseară. În timp ce în judeţul Satu Mare, mai multe gospodării au fost inundate. Iar Bihorul, până astăzi la ora 12:00, se află sub incidenţa unui cod roşu de inundaţii.
De Cristina Niță la 14.12.2023, 08:46Ploile au făcut prăpăd aseară în localităţile Pomi şi Valea Vinului din judeţul Satu Mare. Şoselele au fost acoperite de apă, iar cinci gospodării au fost inundate. Probleme din cauza precipitaţiilor abundente sunt şi în Bihor. Până la ora 12:00, judeţul se află sub cod roşu de inundaţii. Iar vremea rea a ţinut la sol şi o aeronavă pe Aeroportul din Bacău, aseară. Din cauza ceţii, avionul nu a mai decolat, iar zborul a fost anulat. "Rămân fără serviciu! Cine îmi dă mie serviciu? Nu vă este ruşine? Stau de la ora 9 în aeroport şi nu a anunţat o singură dată", spune o femeie.
Vremea se schimbă, însă, brusc
Şi la malul Mării Negre ceaţa a creat probleme ieri. Mai mult de patru ore, vizibilitatea a scăzut sub 50 de metri. Localnicii au făcut jogging prin perdeaua de pâclă, la doar două grade Celsius. Din cauza vizibilităţii extrem de reduse, manevrele din porturile de la Marea Neagră au fost suspendate. Ceaţa a cuprins, încet-încet, tot oraşul. Vremea se schimbă, însă, brusc. Astăzi, la Constanţa vor fi 16 grade Celsius. Iar de mâine... vom avea doar 5 grade Celsius. Nopţile trecute, frigul a făcut şi prima victimă. La Galaţi, termometrele au coborât la minus 3 grade Celsius, iar un bărbat de 55 de ani a făcut hiptermie şi a murit.
Tot la Galaţi, diferenţele mari de temperatură au creat un efect spectaculos, ieri. Chiar la răsărit, ceaţa s-a ridicat deasupra Dunării la Galaţi şi a dat senzaţia că fluviul fierbe. Vremea se schimbă, însă, pe neaşteptate. După ce astăzi vom avea parte de temperaturi de primăvară, mâine se va răci iar. La Constanţa, de exemplu, vor fi diferente de peste 10 grade Celsius în doar 24 de ore. Iar la finalul săptămânii, ninsoarea şi lapoviţa vor apărea în estul, sudul României şi la munte.