Stratul de zăpadă a ajuns la aproape 40 de centimetri la Bâlea Lac
Iarna se instalează în forţă în România. La munte, stratul de zăpadă a ajuns la aproape 40 de centimetri la Bâlea Lac, fiind cel mai gros din ţara noastră. Cel mai rece a fost, aşa cum se întâmplă mereu, la Miercurea Ciuc.
De Redactia Observator la 02.12.2019, 16:32Iarna se instalează în forţă în România. La munte, stratul de zăpadă a ajuns la aproape 40 de centimetri la Bâlea Lac, fiind cel mai gros din ţara noastră. Cel mai rece a fost, aşa cum se întâmplă mereu, la Miercurea Ciuc.
Ţurţurii au îmbrăcat garduri, case şi copaci. Iarna a început în forţă, cu ger ca de Bobotează, la Miercurea Ciuc.
Pe crestele Munţilor Harghita, s-a instalat deja zăpada. Iar din hornurile caselor, iese fumul gros. O privelişte de iarnă autentică.
Lado Gabriella - meteorolog: Azi dimineaţă la staţia meteo Miercurea Ciuc s-a înregistrat temperatura de minus 12 grade.
Şi în celelalte localităţi ale judeţului Harghita s-au înregistrat temperaturi negative. La Joseni şi la Topliţa au fost minus 10 grade Celsius, iar la Odorheiu Secuiesc termometrele arătau minus 6 grade Celsius.
Pentru harghiteni, temperaturile negative nu mai sunt o surpiză.
Localnic: Noi nu prea am aşteptat că trebuie să băgăm multe lemne la foc. Copiii aşteapta mai mult decât noi zăpada.
Iar cei care aşteaptă zăpada o pot găsi la munte. La Bâlea Lac, se înregistrează cel mai gros strat de zăpadă din ţară. Aproape 40 de centimetri de omăt este aşternut pe culmile munţilor Făgăraş.
Se poate ajunge până la Bâlea Lac doar cu telecabină. Un turist adult trebuie să plătească 70 de lei pentru un drum dus-întors.
Meteorologii spun că până la mijlocul săptămânii vremea se menţine rece, mai ales dimineaţa şi noaptea. Temperaturile maxime se vor încadra între -1 şi 7 grade, iar cele minime între -8 şi 0 grade, mai scăzute în nord-vest şi centru.