Toată ţara, sub avertizări cod galben şi portocaliu de ploi şi vijelii de joi dimineaţă. Vreme severă până sâmbătă seară
Administrația Naţională de Meteorologie a emis, în această dimineaţă, mai multe avertizări de vreme severă. De mâine dimineaţă, toată ţara va intra sub alerte cod galben şi portocaliu de vijelii puternice. De asemenea, o informare de ploi torenţiale intră în vigoare la noapte şi este valabilă până sâmbătă.
De Redactia Observator la 12.03.2025, 11:25Începând de joi, ora 2.00, până sâmbătă la ora 18.00, vor fi averse în cea mai mare parte a țării, pe alocuri însoțite de descărcări electrice, iar îndeosebi în Carpații Occidentali, nordul Carpaților Orientali, vestul Carpaților Meridionali și în nordul Olteniei, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor fi cantități de apă de 15...25 l/mp și local de peste 40 l/mp. Izolat va cădea grindină.
Vor fi intensificări ale vântului, joi în toate regiunile, cu viteze mai mari în vest, est și sud-est, precum și la munte, iar vineri și sâmbătă în special în zonele de munte și în vestul și centrul teritoriului, potrivit ANM.
Harta județelor afectate de codurile galben și portocaliu de vreme severă
meteoromania.ro
În intervalul joi, ora 6.00 - ora 22.00, va fi cod galben. Vântul va avea intensificări în toată țara, cu viteze de 50...60 km/h, iar local de 65...70 km/h. Pe alocuri se vor semnala vijelii. În zona montană înaltă, în general la altitudini mai mari de 1700 m, rafalele vor depăși 90...110 km/h.
Cod portocaliu de vreme severă în 14 judeţe
Un cod portocaliu va fi în vigoare joi, între orele 10 - 18. În județele Constanța, Tulcea, estul județelor Călărași și Ialomița, Brăila, Galați, Vaslui, Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor, Hunedoara, Alba și zona montană a județului Cluj vor fi intervale cu intensificări puternice ale vântului. În general rafalele vor fi de 70...85 km/h, iar în zona montană înaltă, de peste 120 km/h. Totodată, în noaptea de joi spre vineri în cea mai mare parte a zonei montane, vântul va continua să prezinte intensificări cu viteze de 70...80 km/h, iar la altitudini de peste 1.700 m vor fi rafale în general de 90...100 km/h.
Căldură neobișnuită în Capitală, în următoarele zile. Temperaturi de vară în plină primăvară
Bucureștenii vor avea parte de o vreme incredibil de caldă în următoarele zile, cu temperaturi care amintesc mai degrabă de vară decât de jumătatea lunii martie. Miercuri, valorile termice vor fi în continuare mult mai ridicate decât cele specifice datei. Cerul va fi temporar noros, iar ploi de scurtă durată vor fi posibile la finalul intervalului. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 21...22 de grade, iar cea minimă de 8...11 grade. Joi, vremea va fi deosebit de caldă pentru această dată, dar și vântoasă pe parcursul zilei, când vor fi viteze în general de 50...55 km/h. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate mai ales după-amiaza și seara, când vor fi averse, posibil însoțite de descărcări electrice. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 24 de grade, iar cea minimă va fi de 7...9 grade.
Vineri, vremea va fi predominant frumoasă și deosebit de caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 23...24 de grade, iar cea minimă de 8...11 grade. Sâmbătă, vremea va fi mult mai caldă decât în mod obișnuit la această dată (valori termice cu 15...16 grade peste mediile multianuale). Temperatura maximă va fi de 26...27 de grade. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab și moderat.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și