Antena LIVE

Curs valutar

Valul de aer tropical a prelungit seceta în România. Agricultorii sunt disperaţi, ANM nu vine cu veşti bune

Se crapă pământul ca la cutremur în cele mai călduroase zile de octombrie din ultimii 60 de ani. Valul de aer tropical, care a adus vara peste România, a prelungit şi seceta. Pe zone întinse din ţară, n-a mai plouat de mai bine de trei luni.

De la 29.10.2018, 20:30

Se crapă pământul ca la cutremur în cele mai călduroase zile de octombrie din ultimii 60 de ani. Valul de aer tropical, care a adus vara peste România, a prelungit şi seceta. Pe zone întinse din ţară, n-a mai plouat de mai bine de trei luni.

Vara ciudată de la sfârşit de octombrie a adus recorduri neobişnuite. După cea mai caldă zi de 28 octombrie din ultimii 60 de ani, a urmat cea mai caldă dimineaţă de 29 octombrie. Au fost chiar şi 18 grade în Banat.

Deşi, în această lună ar fi trebuit să cadă 43 de litri pe metru pătrat, au căzut 19 şi, în aproape toată ţara, pământul este crăpat ca vara. 

Peste ciulinii Bărăganului n-a mai plouat din iulie, iar până la jumătate de metru în sol nu există picătură de apă. Seminţele de grâu şi rapiţă, puse acum o lună, ar fi trebuit să răsară deja.

Am semănat rapiţă, am întors rapiţa semănată pentru că n-a răsărit. Am semănat grâul. Grâul stă în uscătură, spun oamenii din zonă.

Plugurile se rup în pământ şi, ca să-l poată ara, fermierii au trecut direct la discuri - singurele care pot să sfărâme bolovanii. Chiar şi aşa trebuie să treacă şi de 4 ori peste ogoare cu ele. 

Costurile sunt mult mai mari, iar ce vor recolta la vară este o loterie a vremii. 

Seceta va continua şi în primele două săptămâni din noiembrie.

Alina Şerban, meteorolog ANM: Cu deosebire în sudul şi-n estul teritoriului, în Oltenia, în Muntenia, în Dobrogea, în Moldova.

Agricultorii din Dobrogea sunt disperaţi. Spun că seceta din ultimele trei luni le va afecta serios culturile. Pământul are o structură argiloasă. Asta înseamnă că s-au format bolovani care nu pot fi mărunţiţi nici măcar cu discurile.

Nu doar noi ne confruntăm cu o toamnă neobişnuit de caldă. La nivelul întregului glob, temperatura este cu două grade mai mare decât cea obişnuită.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social observator19
Întrebarea zilei
Sunteţi de acord cu introducerea votului de la 16 ani?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Stațiunea abandonată, de la munte, care încearcă să renască din propria...
Fanatik.ro
Publicat 20.09.2024
Mormântul unui copil vampir, descoperit în Polonia
spotmedia.ro
Publicat 19.09.2024
Cu câți lei a ajuns să se vândă 1 kg de vinete, în Carrefour. Reacția...
Gandul
Publicat 21.09.2024
Ucrainenii ar fi atacat o bază militară din Rusia unde se află temutele rachete...
Adevărul
Publicat 21.09.2024
Bogdan Ionescu de la Insula Iubirii s-a căsătorit! Fostul iubit al lui Hannelore...
A1
Publicat 21.09.2024
Horoscopul zilei de 22 septembrie 2024. Berbecii sunt sfătuiți să se...
CaTine
Publicat 21.09.2024
Irinel Columbeanu și-a găsit liniștea alături de o altă femeie! Cine îi...
spynews.ro
Publicat 20.09.2024
Viața în România a unui străin aflat la 11.000 km distanță de casă. Ce a...
GSP
Publicat 21.09.2024
Medana, replică tranșantă pentru Larisa Uță, fosta soție a lui Alin Oprea!...
Click.ro
Publicat 20.09.2024
Pământul va avea o mini-Lună timp de câteva săptămâni. Cum e posibil
Useit
Publicat 21.09.2024
Opincile tradiționale, moda anului! Gemenele Suzana și Daciana Vlad îmbină...
Money.ro
Publicat 28.06.2024
Marcel Ciolacu, prima apariție publică alături de soție după mulți ani. Cum...
Redacţia.ro
Publicat 20.09.2024
Dunărea a inundat un întreg oraș aflat la 25 km de Budapesta. Viitura ajunge...
libertatea.ro
Publicat 21.09.2024
Britney Spears a dezvăluit că a eliminat oameni din viața ei din cauza...
ZU
Publicat 21.09.2024
Clătite cu mere în aluat, aromate cu scorțișoară
Hello taste
Publicat 21.09.2024
Sarea în alimentația bebelușului. Cât de sănătoasă este și de la ce...
Deparinti
Publicat 21.09.2024
Ce comisari riscă refuzul Parlamentului European. Legături cu Federația Rusă...
ziare.com
Publicat 21.09.2024
Fiica faimoasei Adamari López este model la vârsta de 9 ani. Alaïa a îmbrăcat...
Happy
Publicat 20.09.2024
Ce este Rage Therapy. Cum funcționează această tehnică psihologică
Medicool
Publicat 21.09.2024
"Spun de trei ani! Asta e problema la Rapid". Daniel Pancu a intervenit şi a...
orangesport.ro
Publicat 19.09.2024