Antena LIVE

Vijeliile se întorc în forţă. Cum va arăta vremea în următoarele două săptămâni

Cea mai capricioasă vreme din ultimii ani ne pregăteşte noi surprize. Vom avea parte de ploi torenţiale şi vijelii, urmate de zile însorite.

De la 13.05.2019, 20:28

Cea mai capricioasă vreme din ultimii ani ne pregăteşte noi surprize. Vom avea parte de ploi torenţiale şi vijelii, urmate de zile însorite.

Vom avea parte de o vreme schimbătoare, iar primele efecte le resimţim chiar de mâine, marţi, când vijeliile şi ploile însoţite de fulgere revin în forţă, în toată ţara.

Cele mai afectate regiuni vor fi Oltenia, Banatul şi regiunile montane unde ploile pot cădea cu o cantitate de 30 de litri pe metru pătrat, iar rafalele de vânt pot atinge şi 80 de kilometri la oră.

Şi temperaturile scad uşor în toată ţara, cu excepţia Moldovei. Astfel, maximele nu vor depăşi 20 de grade Celsius. Vremea urâtă ia o pauză în weekend, când vom resimţi temperaturi de vară.

Astfel, în special în sudul ţării, vom avea maxime de 26 sau 27 de grade. Perfect pentru un weekend aici , pe plajă. Dar vremea frumoasă nu va dura mult, pentru că ploile şi vijeliile se întorc de săptămâna viitoare şi vor afecta din nou tot teritoriul ţării.

Ți-a plăcut acest articol?

observator19 vijelie vremea rece ploua meteo grade
Întrebarea zilei
Drumul spre casă din vacanţă. Amânaţi întoarcerea pentru a evita aglomeraţia?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Barajul din România care e construit într-un loc unic. Are o poveste...
Fanatik.ro
Publicat 06.05.2024
Animalul pe care românii au început să-l crească. Investiția nu este mare,...
Fanatik.ro
Publicat 06.05.2024
Ce este suveranitatea emoțională, calitatea care îi ajută pe oameni să fie...
spotmedia.ro
Publicat 05.05.2024
Ce nou lanţ de supermarketuri intră în România! Angajări MASIVE în mai multe...
Gandul
Publicat 06.05.2024
Cum să bem corect apă pentru a ne hidrata corespunzător. Sfaturile unui medic...
Adevărul
Publicat 05.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 6 mai 2024. Berbecii sunt îndemnați că meargă mai departe....
CaTine
Publicat 05.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Rutina zilnică a lui Elon Musk. Ce face miliardarul după ce își începe...
Useit
Publicat 06.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Ce a făcut avocatul din Iași acuzat că și-a aruncat iubita de la etajul 6, în...
libertatea.ro
Publicat 06.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
Noul drog care face ravagii în România. Specialiști: „Provoacă...
ziare.com
Publicat 04.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Pancreatita acută, un pericol după mesele copioase de sărbători. Simptome,...
Medicool
Publicat 05.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024