Viscol și ninsori în toată țara. Mai multe tiruri au rămas înzăpezite în Harghita
După primăvara din februarie, iarna revine în forţă. A nins în mai multe judeţe, iar în unele zone au fost şi probleme pe şosele. Ca de obicei, Drumul Naţional 17, în Pasul Tihuţa, le-a dat cel mai mult de furcă şoferilor.
De Redactia Observator la 05.02.2020, 11:13După primăvara din februarie, iarna revine în forţă. A nins în mai multe judeţe, iar în unele zone au fost şi probleme pe şosele. Ca de obicei, Drumul Naţional 17, în Pasul Tihuţa, le-a dat cel mai mult de furcă şoferilor.
Deşi drumarii au împrăştiat material antiderapant la foc continuu, multe tiruri au rămas blocate. Până mâine, joi, sunt în vigoare mai multe coduri de ninsoare şi viscol, iar temperaturile vor scădea drastic.
În județul Suceava a început să ningă încă de ieri după-amiază. Imediat au apărut şi problemele. Pe DN17, în Pasul Tihuța, zăpada şi poleiul au blocat mai multe tiruri. Şoferii şi-au continuat drumul abia după ce au fost ajutaţi de drumari.
A continuat să ningă toată noaptea şi, cu toate că au lucrat zeci de utilaje, s-a circulat greu pe toate şoselele din judeţ.
Şi pe drumurile din Maramureş se circulă greu, chiar dacă au fost aruncate zeci de tone de material antiderapant.
În Pasul Gutâi din judeţul Maramureş, maşinile de intervenţie sunt pregătite pentru a da la o parte zăpada de pe carosabil atât pe sensul de urcare, cât şi pe cel de coborâre din pasul montan.
Cel mai afectat este drumul județean 184, care face legătura între localitățile Sighetu Marmației și Baia Mare.
Mai multe tiruri au rămas înzăpezite şi în Harghita, pe DN 15, între Topliţa şi Borsec.
Horia Stancu, director DRDP Brașov: Se circulă în continuare în condiţii de iarnă, se intevine la capacitate maximă.
Poliţiştii le recomandă şoferilor să nu plece la drum nepregătiţi.
Din cauza vântului puternic, sute de gospodării din judeţ au rămas fără curent electric. Echipele de intervenţie au remediat însă rapid defecţiunile.
Schimbarea bruscă a vremii este adusă de un val de aer polar, din nordul Europei, care va traversa zilele acestea ţara noastră. Nu se vor înregistra mai mult de 5 grade. Valori mai mici decât normalul perioadei, iar vântul foarte puternic va accentua senzaţia de frig.