Vremea 5 noiembrie 2021. Temperaturi maxime de 25 de grade Celsius
De Redactia Observator la 04.11.2021, 17:18În vestul și nord-vestul țării cerul va fi noros și va ploua, iar cantitățile de apă vor depăși 15...20 l/mp, iar pe arii restrânse 30...50 l/mp, cu precădere în Banat, în sudul Crișanei și în zona Munților Apuseni. La începutul nopții ploile vor avea și caracter de aversă și izolat vor fi posibile descărcări electrice. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, dar mai ales în Moldova, Muntenia și sudul Olteniei, în a doua parte a nopții se va forma ceață sau nebulozitate joasă. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, temporar cu viteze mai mari îndeosebi în prima parte a nopții, când în zona înaltă a Carpaților Meridionali, vor fi rafale de peste 80...90 km/h. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 3 și 14 grade.
Vremea vineri 5 noiembrie 2021
Vremea va fi deosebit de caldă în jumătatea sud-estică a țării, iar în rest se va răci comparativ cu ziua precedentă, astfel că valorile termice se vor apropia de normele climatologice specifice perioadei. Cerul va avea înnorări și va ploua în vestul, nordul și local în centrul țării și în zonele de munte, iar cantitățile de apă vor depăși 10...15 l/mp și local 25...35 l/mp îndeosebi în Dealurile de Vest, în Munții Apuseni și în nordul Carpaților Orientali. În restul teritoriului, în primele ore ale zilei și din nou noaptea, local va fi ceață sau nebulozitate joasă, iar în restul intervalului, cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în zona montană înaltă, viteze mai mari urmând a se înregistra pe crestele Carpaților Meridionali (rafale de peste 60...70 km/h), iar ziua local și în Dobrogea. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 14 și 25 de grade, cu cele mai ridicate valori în zona subcarpatică a Munteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între 5 și 14 grade.
Prognoza meteo București
- Coduri galben și portocaliu de ploi torențiale și vijelii puternice, emise de ANM. Vreme severă în 11 județe
- Val de aer primăvăratic şi două zile anormal de calde. În unele zone, termometrul va arăta şi 25-26 de grade
- Vremea 1 - 14 noiembrie 2021. Temperaturi de vară, la început de Brumar. ANM anunță maxime de 25 de grade Celsius
Vremea va fi deosebit de caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil, exceptând primele ore ale zilei și a doua parte a nopții când vor fi nori de nivel jos și ceață. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 21 de grade, iar cea minimă va fi de 9...11 grade.
Vremea la munte
Vremea se va menține caldă în cea mai mare parte a zonei. Cerul va fi mai mult noros și va ploua în Carpații Occidentali, în jumătatea de vest a Carpaților Meridonali, în grupele nordice ale Carpaților Orientali și izolat în rest. Cantitățile de apă vor depăși 10-15 l/mp și local 25-35 l/mp în Munții Apuseni și în nordul Carpaților Orientali. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în zona montană înaltă, viteze mai mari urmând a se înregistra pe crestele Carpaților Meridionali (rafale de peste 60...70 km/h). Valorile termice vor scădea ușor în Carpații Occidentali și în nordul Carpaților Orientali, iar în restul masivelor vor fi comparabile cu cele din ziua precedentă.
Cum va fi vremea în Europa
În sud-vestul și sud-estul Europei, vremea va fi predominant frumoasă, cerul va fi variabil și doar izolat va ploua slab. În restul continentului, vor fi înnorări și local precipitații, sub formă de ploaie, iar în nordul extrem și în zonele de deal și de munte și lapoviță și ninsoare. În regiunile din sudul Europei, ploile vor fi și sub formă de aversă, iar pe arii restrânse se vor semnala descărcări electrice. Cele mai mari cantități de apă se vor acumula în zona Munților Dinarici, unde se vor depăși izolat 70...90 l/mp.
Vântul va avea intensificări locale, îndeosebi în nord-vestul și nordul continentului, precum și în țările Baltice și în cele învecinate Mării Balealelor. Temperaturile vor marca o creștere ușoară față de ziua precedentă în sud-estul Europei, unde vremea va deveni mult mai caldă decât în mod normal pentru prima decadă a lunii noiembrie, iar în rest nu se vor modifica semnificativ. În zonele joase de relief, mai ales dimineața, pe suprafețe mici va fi ceață.