Vremea 7 ianuarie - 4 februarie 2019. ANM anunță ninsori și frig în următoarele patru săptămâni
Administraţia Naţională de Meteorologie a publicat prognoza actualizată pentru următoarele patru săptămâni, în intervalul 7 ianuarie - 4 februarie 2019.
De Redactia Observator la 04.01.2019, 15:09Administraţia Naţională de Meteorologie a publicat prognoza actualizată pentru următoarele patru săptămâni, în intervalul 7 ianuarie - 4 februarie 2019.
Potrivit meteorologilor ANM, în prima parte a intervalului vremea fi mai rece decât normalul perioadei în aproape toată țara, urmând ca temperaturile să mai crească abia spre finalul lunii ianuarie și începutul lunii februarie.
De asemenea, cantitățile de precipitații, sub formă de ninsoare, vor fi însemnate în unele regiuni.
Prognoza meteo 7-14 ianuarie 2019
Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele normale pentru acest interval la nivelul întregii țări, abatere termică negativă ce va fi mai pronunțată în zonele montane.
Cantitățile de precipitațiile vor fi excedentare în jumătatea sudică a țării și în general apropiate de cele specifice perioadei în rest.
Vremea 14-21 ianuarie 2019
Temperatura aerului va avea valori ușor mai coborâte decât cele ce ar trebui să se înregistreze în mod normal în această săptămână, la nivelul întregii țări.
Regimul pluviometric se va situa în jurul celui normal pentru această perioadă, cu posibilitatea unui ușor deficit în regiunile sudice și sud-estice, dar și a unui ușor excedent, local în regiunile nordice.
Prognoza meteo 21-28 ianuarie 2019
Valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, posibil ușor mai ridicate în extremitatea sudică a țării.
Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile vestice și nord-vestice, iar în rest se vor situa în jurul celor normale ale perioadei.
Vremea 28 ianuarie - 4 februarie 2019
Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor normale pentru această săptămână, posibil ușor mai ridicate în sudul și sud-estul țării și ușor mai coborâte în nord-vestul și nordul teritoriului, potrivit ANM.
Regimul pluviometric va fi ușor excedentar la nivelul întregii țări.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și