Vremea de mâine 15 ianuarie. Ger în aproape toată ţara, minimele pot ajunge şi la - 17 grade
Vremea va fi în continuare rece, iar în unele regiuni chiar geroase. Temperaturile maxime se vor încadra între -4 şi 6 grade, iar cele minime între -14 şi -1 grad. Iată prognoza meteo de mâine 15 ianuarie.
De Redactia Observator la 14.01.2025, 15:32La noapte, regimul termic va fi caracterizat de valori în jurul celor normale datei, însã pe arii restrânse, îndeosebi în centru şi în zona subcarpaticã a Olteniei şi a Munteniei, va fi ger. Cerul va avea unele înnorãri în vestul, nordul şi centrul ţãrii, dar va fi mai mult senin în rest. Cu totul izolat va ninge slab în Maramureş şi posibil în nordul Carpaţilor Orientali. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificãri la altitudini mari. Temperaturile minime se vor încadra între -14 şi -2 grade, mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei, pânã în jurul a -18 grade. Pe suprafeţe mici se va forma ceaţã asociatã cu depunere de chiciurã.
Vremea de mâine 15 ianuarie în ţară
Valorile termice diurne vor avea mici variaţii faţã de mediile specifice datei, cu abateri pozitive în regiunile extracarpatice şi negative în rest, iar dimineaţa şi noaptea, pe arii restrânse, îndeosebi în Transilvania şi în zona subcarpaticã a Olteniei şi a Munteniei, va fi ger. În vestul, nord-vestul ţãrii, iar noaptea în nord, vor fi înnorãri şi pe arii restrânse va ninge slab, însã în restul teritoriului cerul va fi mai mult senin. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între -4 şi 6 grade, iar cele minime între -14 şi -1 grad, mai scãzute în depresiunile din estul Transilvaniei, spre -17 grade. Pe areale mici se va forma ceaţã asociatã cu depunere de chiciurã. Presiunea atmosferică va fi în uşor variabilã timpul zilei, apoi seara şi noaptea va creşte.
Vremea de mâine 15 ianuarie în Bucureşti şi în Cluj
La noapte, regimul termic va fi caracterizat de valori apropiate de mediile caracteristice datei, astfel cã temperatura minimã de -5...-4 grade, mai scãzutã în zona preorãşeneascã spre -8 grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab pânã la moderat.
Vremea va fi frumoasã ca aspect, cu valori termice diurne uşor peste mediile climatologice specifice datei. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura maximã va fi de 4...5 grade, iar cea minimã de -7...-4 grade. Presiunea atmosferică va fi în scãdere pe timpul zilei, apoi seara şi noaptea va creşte.
În Cluj, cerul va fi mai mult înorat, iar maxima nu va urca mai mult de -1 grad. Se aşteaptă îngheţ puternic. Minima -7°C.
Vremea de mâine 15 ianuarie la munte
Regimul termic va fi în continuare caracterizat de valori în jurul celor normale, însã dimineaţa şi noaptea vremea va fi geroasã. Pe alocuri în Munţii Apuseni şi în nordul Carpaţilor Orientali vor fi înnorãri şi trecãtor va ninge slab, în timp ce, în restul masivelor montane cerul va fi mai mult senin. Vântul va sufla slab şi moderat.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și