Antena LIVE

Curs valutar

Foto

Vremea de mâine 2 noiembrie 2024. Zonele în care sunt așteptate ploi

Valorile termice se vor situa peste mediile climatologice specifice datei în toată ţara, dar cu cele mai mari abateri în regiunile extracapatice. În vestul, nord-vestul şi centrul teritoriului va fi nebulozitate joasă şi pe spaţii mici va ploua slab, iar în celelalte regiuni cerul va fi variabil spre mai mult senin. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor situa între 12 şi 22 de grade.

De la 01.11.2024, 15:32
WhatsApp
Galerie (4)
Vremea de mâine 2 noiembrie 2024. Zonele în care sunt așteptate ploi Observator

În nordul, centrul şi nord-estul ţării, valorile termice vor scădea faţă de intervalul anterior şi se vor situa în jurul normelor perioadei, în timp ce în celelalte regiuni nu vor avea variaţii semnificative şi vor caracteriza o vreme mult mai caldă decât în mod normal, mai ales în sud.

Cerul va fi variabil, cu înnorări ziua în jumătatea de nord a teritoriului, iar noaptea în cea sudică. Va ploua slab, în prima parte a intervalului pe arii restrânse în Maramureş, Transilvania şi Moldova şi izolat în Crişana, apoi pe spaţii mici în Oltenia, Muntenia, sudul Banatului şi sud-estul Transilvaniei, iar pe crestele montane trecător vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

Vântul va sufla moderat, temporar cu intensificări în majoritatea zonelor, cu viteze mai mari în regiunile extracarpatice, local cu 55...65 km/h, precum şi la munte, unde rafalele vor depăşi 70...90 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 12 şi 22 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse în marea lor majoritate între -4 şi 7 grade. Mai ales dimineaţa, pe arii restrânse va fi ceaţă.

Prognoza meteo București și Cluj-Napoca

Pe acelaşi subiect

Vremea va fi deosebit de caldă pentru începutul lunii noiembrie, cu o temperatură maximă de 21...22 de grade. Cerul va fi variabil, mai mult senin în prima parte a zilei, dar în cursul nopţii vor fi înnorări şi trecător posibil ploaie slabă. După orele serii, vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală în jurul a 50...55 km/h. Minima termică va fi de 4...6 grade. În Cluj-Napoca vor fi cel mult 14 grade, iar cerul va fi variabil.

Vremea la munte 2 noiembrie 2024

Valorile termice vor scădea faţă de intervalul anterior în masivele nordice, iar în rest nu vor avea variaţii semnificative. Cerul va avea temporar înnorări şi pe arii restrânse va ploua slab. Pe creste vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul se va intensifica temporar, cu rafale ce vor depăşi 70...90 km/h.

Cum va fi vremea în Europa

În nordul şi nord-estul Europei, vor fi înnorări şi ploi, lapoviţă sau ninsori. În Peninsula Iberică va ploua şi sub formă de aversă cu descărcări electrice. În estul Spaniei se vor mai acumula cantităţi însemnate de apă. În restul continentului, vremea va fi în general frumoasă, iar precipitaţi slabe vor fi posibile pe arii restrânse. Vântul va avea intensificări în Polonia, Lituania, Letonia, Estonia, Belarus, Ucraina, Polonia, precum şi în Peninsula Scandinavică.

Temperaturile vor fi în scădere faţă de ziua precedentă în nord-estul şi în partea central-nordică a Europei, iar în rest nu se vor modifica semnificativ. În orele dimineţii, în zonele joase de relief vor fi condiţii de ceaţă.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

noiembrie vremea prognoza meteo temperaturi anm
Întrebarea zilei
IPS Teodosie, izolat în cadrul BOR. Consideraţi că ar trebui sancţionat mai dur?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Temperatura la care trebuie să gătești carnea. Riști să iei E.coli dacă nu...
Fanatik.ro
Publicat 01.11.2024
Inundațiile din Spania sunt șocante, dar nu complet surprinzătoare. Cum se...
spotmedia.ro
Publicat 30.10.2024
Până când putem da vina pe părinți?
spotmedia.ro
Publicat 27.10.2024
Cresc PENSIILE cu 1.300 de lei! Anunț oficial făcut de Ministrul Muncii. Când...
Gandul
Publicat 01.11.2024
Ieftinirea care va scumpi și mai mult viața oamenilor. Paradoxul românesc,...
Adevărul
Publicat 01.11.2024
Ce studii are Ștefăniță Ciucă, singurul fiu al lui Nicolae Ciucă. În ce...
A1
Publicat 31.10.2024
Horoscopul zilei de 2 noiembrie 2024. Balanțele petrec timp cu familia. Află ce...
CaTine
Publicat 01.11.2024
Noi imagini sfâșietoare cu Alina Eriko! Mama ei, asaltată cu mesaje să își...
spynews.ro
Publicat 01.11.2024
„Pele mi-a tras o flegmă-n față” » Liță Dumitru, dialog genial cu Ovidiu...
GSP
Publicat 31.10.2024
Cardurile românilor vor fi alimentate cu 450 de lei în noiembrie. Până când...
Click.ro
Publicat 31.10.2024
Dacă ai aceste aplicații pe telefon, trebuie să le ștergi imediat, spun...
Useit
Publicat 01.11.2024
Cine sunt românii care au murit într-un garaj din cauza inundațiilor din...
Redacţia.ro
Publicat 01.11.2024
Statul protejează parlamentari, miniștri, evazioniști și multinaționale...
libertatea.ro
Publicat 01.11.2024
Kelly Clarkson s-a costumat în Beetlejuice pentru un episod special de Halloween...
ZU
Publicat 01.11.2024
Câtă apă se pune la colivă. Rețeta tradițională explicată pas cu pas
Hello taste
Publicat 01.11.2024
Îl lași sau nu pe copil să se uite la filme de groază? Care sunt...
Deparinti
Publicat 01.11.2024
Gafe monumentale ale celor care vor să reprezinte România pe plan extern....
ziare.com
Publicat 31.10.2024
Cum arată acum soția și fiica actorului Mario Cimarro din telenovela...
Happy
Publicat 01.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Mituri despre fertilitate și concepție. Ce trebuie să știi înainte să...
Medicool
Publicat 01.11.2024