Vremea de mâine 26 noiembrie 2024. Temperaturi maxime de 12 grade Celsius. Prognoza meteo ANM
Până marți vremea se va încălzi faţă de ziua precedentă la munte, în dealurile subcarpatice şi în vestul teritoriului, unde valorile termice diurne se vor situa peste mediile multianuale specifice pentru ultima decadă a lunii noiembrie, iar în rest vor fi apropiate de acestea. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare la începutul zilei în nordul, centrul şi sud-vestul ţării. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în sudul Banatului. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 4 şi 11 grade. Dimineaţa, cu totul izolat se va semnala ceaţă.
De Redactia Observator la 25.11.2024, 18:27Marți 26 noiembrie regimul termic va fi apropiat de cel normal, exceptând zonele de munte şi parţial sud-vestul şi centrul ţării, unde va caracteriza o vreme caldă pentru această dată calendaristică.
Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în vestul, centrul şi nordul teritoriului, unde izolat se vor semnala precipitaţii slabe, mai ales seara şi noaptea, ploi şi burniţă în zonele joase de relief şi mixte la munte. Pe alocuri vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări pe crestele montane.
Temperaturile maxime se vor încadra în general între 4 şi 12 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -5 şi 4 grade. Local, dimineaţa şi noaptea, în zonele joase se va semnala ceaţă.
Prognoza meteo București și Cluj-Napoca
- Vremea se schimbă de la mijlocul săptămânii în toată ţara. ANM anunţă lapoviţă şi ninsori la munte
- Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada e de jumătate de metru....
- Vortexul polar continuă să facă prăpăd în zonele montane. Ninsorile vor continua în 23 de judeţe din ţară,...
Vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, mai mult senin ziua, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 8...9 grade, iar cea minimă de -4...-1 grad. În Cluj-Napoca vor fi cel mult 9 grade Celsius, iar cerul va fi variabil.
Vremea la munte
Regimul termic va caracteriza o vreme caldă pentru această dată calendaristică. În cursul zilei, cerul va fi variabil, cu înnorări în Carpaţii Occidentali. Seara şi noaptea, înnorările se vor extinde în cea mai mare parte a zonei şi izolat se vor semnala precipitaţii slabe mixte. Vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări pe creste.
Cum va fi vremea în Europa
În vestul, centrul, nordul şi nord-estul Europei cerul va avea înnorări şi se vor semnala precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă sau ninsoare. Local se vor acumula cantităţi însemnate de apă. În restul continentului, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene vor fi posibile pe arii restrânse. Vântul va avea intensificări îndeosebi în zonele învecinate bazinului Mării Baltice.
Valorile termice vor fi în scădere faţă de ziua precedentă în sud-vestul, vestul şi centrul Europei, iar în rest nu se vor modifica semnificativ. Dimineaţa, pe alocuri în zonele joase de relief va fi ceaţă.