Vremea se schimbă radical în România. Alina Şerban, meteorolog ANM: "Intrăm într-un proces de încălzire"
Alina Şerban, meterologul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, anunţă că, începând de astăzi, odată cu intrarea în România a unei mase de aer cald, se încălzeşte semnificativ, mai ales în zonele înalte.
De Veronica Micu la 14.12.2019, 13:11Alina Şerban, meterologul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, anunţă că, începând de astăzi, odată cu intrarea în România a unei mase de aer cald, se încălzeşte semnificativ, mai ales în zonele înalte.
De astăzi, în ţara noastră a pătruns o masă de aer cald din nordul Africii, lucru care va determina o încălzire semnificativă.
"Într-adevăr, intrăm într-un proces de încălzire. Şi la această oră înregistrăm temperaturi de 13... 14 grade Celsius. Sunt zone unde a ieșit și soarele, respectiv în sud-estul teritoriului și în Transilvania. În zilele următoatre, astfel de temperaturi se vor regăsi în mare parte din țară.
În acest moment, un sistem precipitabil va traversa țara. Îl vom regăsi în regiunile estice, astfel că vom avea ploi slabe cantitativ", a declarat Alina Şerban pentru Observator.
10 grade Celsius în Bucureşti
Specialistul ANM a precizat că vremea se va încălzi şi şi va fi frumoasă. Nu vor fi precipitații, ci ceață, în zonele joase de relief.
Temperaturile vor crește până la mijlocul săptămânii viitoare, vom avea 16 ...17 grade Celsius.
"Şi în zonele înalte se va resimți această masă de aer cald. Nopțile vor fi mai calde. În Bucureşti, temperaturile maxie vor fi, seara, maxim 5 grade Celsius, iar ziua, aproape 10 grade Celsius", a mai spus Alina Şerban.