De mâine, vremea se strică din nou. Revin ninsorile, lapoviţa şi ploile
Alina Şerban, meteorologul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, aduce noi veşti despre cum va fi vremea în perioada următoare. Pentru Bucureşti, sâmbătă şi duminică, specialistul anunţă ploi, lapoviţă şi chiar ninsori.
De Redactia Observator la 18.01.2019, 15:02Alina Şerban, meteorologul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, aduce noi veşti despre cum va fi vremea în perioada următoare. Pentru Bucureşti, sâmbătă şi duminică, specialistul anunţă ploi, lapoviţă şi chiar ninsori.
Meteorologul ANM spune că, în următoarele două zile, vremea se răceşte în mai multe regiuni.
"Vorbim despre alternanţe ale maselor de aer. O masă de aer mai rece în acest weekend, apoi o masă de aer cald va determina din nou temperaturi mai ridicate. În următoarele două zile, valorile vor fi mai scăzute faţă de ce am avut până acum, în mod deosebit în zona Moldovei şi în estul Transilvaniei, unde maximele vor fi negative. Se vor înregistra de la minus 2 grade Celsius în nordul Moldovei până la cel mult 1 grad în sudul acesteia", a declarat Alina Şerban.
În restul teritoriului, spune specialistul, temperaturile vor fi pozitive, spre 3 grade Celsius în regiunile intracarpatice.
Revin ninsorile, în weekend
În sud se vor înregistra 4 grade Celsius, iar în sud-est - zona Dobrogei, în mod deosebit pe litoral - va fi mai cald de atât, în jur de 7 grade Celsius.
Precipitaţiile vor apărea în regiunile nord-vestice, acolo unde "le regăsim la această oră şi pe parcursul nopţii care urmează".
Potrivit Alinei Şerban, vor fi ninsori slabe în zonele de deal şi de munte, în special cele sudice.
"Un sistem frontal va aduce precipitaţii sâmbătă noapte, pe parcursul zilei de duminică în vest, nord-vest şi centru. Duminică noapte, precipitaţiile se vor extinde şi în celelate regiuni", a precizat specialistul ANM.
La munte, precipitaţiile vor fi sub formă de ninsoare.
În partea de sud şi sud-est, prin sudul şi estul Munteniei, în mare parte a Dobrogei, precipitaţiile vor fi în formă lichidă, în general sub forma de ploaie.
Vremea în Bucureşti, sâmbătă şi duminică
În Bucureşti, în următoarele două zile, ne vom confrunta cu alternanţe de temperatură.
După ce, în ultimele două zile, s-au înregistrat temperaturi mai ridicate decât în mod normal, urmează o scădere a valorilor termice.
"Sâmbătă şi duminică, estimăm 2, cel mult 3 grade Celsius, în condiţiile unui cer mai mult noros. Precipitaţiile apar, cel mai probabil, duminică la amiază şi duminică noapte şi vor fi amestecate. Vor fi în general lapoviţă şi ploi, dar trecător mai pot să apară şi ninsori", a mai spus meteorologul Alina Şerban.