Vara începe cu ploi torențiale, vijelii și grindină în toată țara. Alertă de vreme severă până miercuri seară
Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare de vreme severă. Cei care și-au făcut planuri de distracție în primele zile fără restricții trebuie să știe că vor fi ploi şi vijelii până miercuri seara, în întreaga ţară.

- Meteorologii anunță ploi, grindină și vijelii în toată țara.
- În București, temperaturile scad până la 8 grade Celsius.
Astfel, potrivit meteorologilor, până în 3 iunie, ora 23:00, vor fi perioade, în special după-amiaza şi seara, cu instabilitate atmosferică accentuată.
Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, grindină şi vijelii.
Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de peste 15 – 25 l/mp şi pe arii restrânse 30 – 40 l/mp.
ANM precizează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza informarea meteo.
- Vremea de Paște 2025: Temperaturile cresc, precipitațiile scad. Prognoza completă pentru sărbători
- Vremea 14 aprilie - 12 mai. ANM anunţă că temperaturile vor fi peste cele obişnuite
- Vremea de mâine 15 aprilie. Se încălzește ușor, iar maximele pot ajunge la 21 de grade. Sunt așteptate ploi locale
- Avertizare meteo. Cod galben de vânt puternic în 10 judeţe din ţară, cu rafale de până la 90 km/h
- Vremea de mâine 14 aprilie. Se încălzeşte uşor în aproape toată ţara. Maximele se vor situa între 10 şi 20...
În București, temperaturile scad până la 8 grade Celsius
Astăzi, meteorologii au emis o prognoză specială pentru Bucureşti, valabilă de luni ora 10:00 până miercuri ora 23:00.
În acest interval, ANM anunţă instabilitate atmosferică accentuată treptat. Vor fi intervale cu averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, grindină şi vijelii.
Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar mai ales în noaptea de luni spre marţi (1/2 iunie) şi în cursul zilei de marţi (2 iunie), în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi, în medie, 10...15 l/mp şi izolat 20...25 l/mp.
Vremea se va răci treptat, astfel încât temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 şi 22 de grade, iar minimele între 8 şi 11 grade Celsius.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Nu se mai pot adăuga comentarii la acest articol