Antena Meniu Search
x

Ce se va întâmpla cu cei 16 copii rămaşi orfani după carnagiul din Ungaria. Decizia a fost luată de autorităţile din Mureş (Video)

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Mureş s-a sesizat din oficiu în urma accidentului cumplit din Ungaria, din 22 mai, în urma căruia 9 români din Mureş au murit. 

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Mureş s-a sesizat din oficiu în urma accidentului cumplit din Ungaria, din 22 mai, în urma căruia 9 români din Mureş au murit. 

Astfel, psihologi şi asistenţi sociali ai Echipei Mobile a Serviciului de intervenţie în regim de urgenţă, abuz, neglijare, trafic, migrare, telefonul copilului din cadrul DGASPC Mureş împreună cu reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Mureş au mers la domiciliile victimelor pentru evaluarea iniţială a situaţiei copiilor acestora şi identificarea nevoilor familiilor.

"În urma deplasării pe teren şi efectuării evaluărilor iniţiale, s-a constatat faptul că un număr de 16 minori şi tineri – 13 minori şi 3 tineri – au fost afectaţi în mod direct de producerea acestui eveniment tragic, astfel: doi minori cu ambii părinţi decedaţi se află în prezent în grija rudelor, urmând să fie instituită măsura de protecţie specială – plasament, şase minori cu ambii părinţi decedaţi se află în prezent în grija rudelor, urmând să fie instituită măsura de protecţie specială – plasament, doi minori cu un părinte decedat, ai căror membrii de familie refuză orice intervenţie sau sprijin din partea autorităţilor, trei minori cu un părinte decedat, se află în grija rudelor şi nu este necesară instituirea unei măsuri de protecţie. 

În acest caz se va acorda sprijin din partea instituţiei noastre şi a unei organizaţii nonguvernamentale. O persoană decedată are doi copii dar aceştia au împlinit vârsta majoratului, o persoană adultă decedată în accident nu avea copii, iar o persoană decedată are un copil care are împlinită vârsta majoratului”, se precizează într-un comunicat de presă al DGASPC Mureş.

Niciun minor nu se află în situaţie de risc

Totodată, reprezentantele DGASPC Mureş au precizat că, având în vedere interesul superior al copilului şi faptul că “niciun minor nu se află în situaţie de risc”, nu a fost necesară preluarea copiilor în sistemul de protecţie, copiii rămânând în grija membrilor din familia extinsă.

“Facem precizarea conform căreia odată cu intrarea în vigoare a Regulamentului UE 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului Europei privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date, nu putem publica datele de identitate ale persoanelor decedate în accident şi nici ale copiilor şi rudelor acestora, fără consimţământul expres exprimat”, conchid reprezentanţii Direcţiei. 

În urma accidentului din Ungaria, 16 copii au rămas orfani, dintre care șase într-o singură familie, aceștia din urmă pierzându-și ambii părinți.

Victimele se aflau într-un microbuz înmatriculat în Mureş, care s-a izbit frontal de un camion încărcat cu nisip, în localitatea Cegledbercelnel, în centrul ţării. Tragedia a avut loc în timp ce şoferul microbuzului, Petru Lăzar, era live pe Facebook.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Evenimente » Ce se va întâmpla cu cei 16 copii rămaşi orfani după carnagiul din Ungaria. Decizia a fost luată de autorităţile din Mureş (Video)