Un an de pandemie. Despre oameni

Pe 11 martie 2020, puțin înainte de ora 19, un domn cu nume complicat a apărut pe ecrane cu un anunț care a făcut rapid înconjurul lumii. Era Tedros Adhanom Ghebreyesus, șeful Organizației Mondiale a Sănătății, și tocmai anunța că omenirea e în pandemie. Un verdict științific pe care nu prea îl poți contesta, dacă înțelegi că știința e mai presus de dezbateri. Fie că am intrat în șoc sau în negare, fie că ne-a fost frică sau doar am fost furioși, fie că ne-am izolat sau ne-am revoltat, toți ne-am agățat, mai devreme sau mai târziu, de aceeași speranță. &bdquo;Abia aștept să se termine”. Doar că niciun dezastru nu se termină cum a început. Ziua în care ne-a fugit pământul de sub picioare nu va avea un final la fel de abrupt. Ziua în care ne-am închis în case nu va fi răzbunată de o zi anume a eliberării absolute. Vă imaginați cumva ziua când, după un anunț grandios, omenirea va dansa într-o petrecere globală prin care să sărbătorim sfârșitul pandemiei? Nici eu. Pandemia se va termina, dar nu și ecoul ei. Nu vom mai fi la fel ca înainte de 11 martie 2020. Mulți vom purta încă pe umeri lecțiile anilor 2020, 2021 și să sperăm că numărătoarea se termină aici (da, abia aștept să se termine). Mulți vor fi suferit pierderi. Personale, profesionale, materiale și mai ales emoționale. Poate nu direct din cauza coronavirusului, dar într-un context global care a făcut mult mai grele luptele obișnuite. Mulți se vor fi pierdut pe ei înșiși. Pentru că o pandemie, prin dimensiunea și durata ei, face victime pe toate palierele unei societăți, pe termen lung. Simțim deja toate aceste efecte. Începem să ne pierdem resursele și răbdarea. Ne scăldăm într-un mental colectiv tulbure, care iese la suprafață în valuri de violențe și sinucideri. Astea nu dispar peste noapte. Așa că mult-așteptatul final al pandemiei nu va fi și finalul rănilor noastre. Abia această acceptare ne poate aduce eliberarea. Pentru că atunci vom înțelege că din traumă, putem crește. Că pandemia ne forțează să ne adaptăm și să evoluăm. Să ne uităm în oglindă și să ne alegem povestea. Să ne mobilizăm și să acționăm. Și în loc să ne întrebăm când o să se termine, să ne întrebăm ce vom fi învățat după pandemie. Să fim mai solidari? Mai puternici? Mai buni? La nivel global, pandemia ne-a adus progrese științifice și tehnologice uimitoare, într-un timp foarte scurt. Niciodată în istoria ei, omenirea n-a mai găsit atât de repede un vaccin împotriva unui virus mortal. Niciodată digitalizarea n-a fost atât de accelerată. La nivel politic, mai sunt multe lecții de învățat. La nivel personal, e alegerea fiecăruia. Pe 11 martie 2020, din discursul șefului OMS am reținut atunci numai primul cuvânt: Pandemie. Ultimul cuvânt era de fapt mult mai important: Oamenii.