Antena LIVE

Curs valutar

(P) Inventatorii români, în topul european al invenţiilor din domeniul IT. Mai mult de jumătate dintre brevete, oferite femeilor

Potrivit Indicelui european de brevete 2023, publicat astăzi de Oficiul European de Brevete (OEB), inventatorii, companiile și institutele de cercetare din România au depus anul trecut 42 de cereri de brevet la OEB, în scădere cu 8,7% față de 2022. Topul solicitanților din România este condus de Universitatea “Ștefan cel Mare” din Suceava.

De la 19.03.2024, 07:33
WhatsApp
Galerie (3)

Cele mai active domenii în ceea ce privește cererile de brevete europene depuse de companiile românești au fost informatica, metodele IT pentru management, măsurarea (care include tehnologia senzorilor), biotehnologia, transportul (care include și vehiculele) și alte bunuri de consum. În total, aproape jumătate (43%) dintre toate cererile de brevete europene din România s-au încadrat în aceste domenii.

Indicele de brevete pentru anul 2023 al Oficiului European de Brevete arată că numărul cererilor de brevete europene a înregistrat o creștere generală de 2,9%, ajungând la un total de 199.275. Această creștere vine în urma unui avans de 2,6% înregistrat în 2022 și de 4,7% în 2021. Cererile de brevet, care sunt depuse pentru a contribui la protejarea și comercializarea invențiilor, reprezintă un indicator timpuriu al investițiilor în cercetare și dezvoltare ale companiilor.

“Ultimul Indice de brevete arată că inovarea a rămas dinamică în întreaga lume în 2023", a declarat președintele Oficiului European de Brevete, António Campinos. "OEB a fost încredințat să examineze mai multe cereri decât oricând, ceea ce atestă atât atractivitatea pieței tehnologice europene, cât și calitatea ridicată a produselor și serviciilor noastre. Întreprinderile mici și mijlocii din Europa utilizează din ce în ce mai mult brevetele, ponderea cererilor depuse de IMM-uri atingând anul trecut cel mai ridicat nivel de până acum. De asemenea, aceste întreprinderi pot beneficia acum de noul brevet unitar, care îmbunătățește în mod semnificativ mediul pentru inovare în Europa, oferind o opțiune mai simplă și mai rentabilă pentru ca inovatorii să își protejeze invențiile și să le aducă pe vasta piață a UE."  

Creșterea invențiilor în domeniul comunicațiilor digitale și al tehnologiilor energetice

Anul trecut, principalele domenii tehnice în care s-au depus cereri de brevet la OEB au fost comunicațiile digitale (care acoperă tehnologiile legate de rețelele mobile), tehnologia medicală și informatica. Totuși, cea mai mare creștere dintre toate domeniile tehnologice în 2023 a fost în domeniul mașinilor electrice, aparatelor, energiei (+12,2% față de 2022), care acoperă invențiile legate de tehnologiile care folosesc energie curată, inclusiv bateriile (+28%). Activitatea de brevetare în domeniul biotehnologiei (+5,9%) a continuat, de asemenea, trendul ascendent.

Femeile sunt menționate în 52% din cererile de brevet din România

În 2023, 52% dintre cererile de brevet depuse la Oficiul European de Brevete din partea României au menționat cel puțin o femeie ca inventator, depășind media de 27% din cele 39 de state membre ale OEB. Printre cele mai importante țări europene care au depus cereri de brevet (cu peste 2.000 de cereri pe an), Spania (46%), Franța (33%) și Belgia (32%) au avut cea mai mare pondere a cererilor de brevet care au menționat cel puțin o femeie ca inventator. În ceea ce privește sectoarele tehnologice, proporția a variat de la 14%, în medie, pentru cererile de brevete în domeniul ingineriei mecanice, la 50% în chimie. Aceste date pot ajuta la abordarea decalajelor care rămân de acoperit pentru a valorifica întregul potențial al femeilor inventatoare.

Tendințe globale și europene

Primele cinci țări de origine pentru cererile de brevete europene în 2023 au fost Statele Unite, Germania, Japonia, China și Republica Coreea. Dintre țările UE, Franța, Olanda, Suedia și Italia urmează Germania în ceea ce privește numărul de cereri.

Aproximativ 43% din totalul cererilor au provenit de la companii și inventatori din cele 39 de state membre ale Oficiului European de Brevete, în timp ce 57% au avut originea în afara Europei (a se vedea graficul Originea cererilor). Cei mai importanți solicitanți în 2023 au fost Huawei, Samsung, LG, Qualcomm și Ericsson. În top 10 s-au aflat patru companii europene (pe lângă Ericsson, și Siemens, BASF și Philips).

Fiecare a patra cerere din Europa a fost depusă de o microîntreprindere

Brevetele sunt, de asemenea, esențiale pentru companiile mici: în 2023, 23% dintre cererile de brevet provenind din Europa au fost depuse de un inventator individual sau de o întreprindere mică sau mijlocie (cu mai puțin de 250 de angajați). Alte 8% au provenit de la universități și organizații publice de cercetare (a se vedea graficul Repartizarea solicitanților pe categorii). Printre măsurile de sprijinire continuă pentru entitățile mai mici, Oficiul European de Brevete a anunțat noi reduceri de taxe începând cu 1 aprilie 2024 pentru microîntreprinderi, persoane fizice, organizații fără scop lucrativ, universități și organizații publice de cercetare.

Adoptare solidă a noului brevet unitar

Începând cu 1 iunie 2023, inovatorii pot beneficia de sistemul brevetului unitar - o nouă opțiune pentru o protecție mai simplă și mai ieftină a brevetelor în statele membre participante din Uniunea Europeană. Brevetele unitare sunt eliberate pe baza unui brevet european nou acordat și au efect unitar în prezent în 17 state membre UE. Acestea pot fi puse în aplicare la nivel central sau pot face obiectul unui litigiu în fața Curții Unificate de Brevete, recent înființată.

Noul sistem s-a dovedit deja popular printre titularii de brevete: protecția unitară a fost solicitată pentru 17,5% din toate brevetele europene acordate în 2023 (peste 18.300 de cereri) și pentru 22,3% dintre brevetele europene acordate în a doua jumătate a anului 2023, după lansarea sistemului. Proprietarii de brevete din Europa (39 de state membre ale OEB) au avut cea mai mare rată de adoptare, de 25,8 %, urmați de firmele din SUA și China (10,9 %), Republica Coreea (9,7 %) și Japonia (4,9 %). Inovatorii români au solicitat protecție unitară pentru 22% din brevetele europene acordate în 2023 (5 cereri).

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

inventii it femei
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024