Antena LIVE

Curs valutar

Video

Cine va conduce Guvernul României, după alegerile parlamentare. Specialiștii iau în calcul inclusiv scenariul Bulgaria: "Sper să nu fie asta"

După primele rezultate exit poll ale alegerilor parlamentare, au venit şi scenariile conturate de analiştii politici, invitaţi aseară în ediţia specială moderată de Sandra Stoicescu. În timp ce unii dintre ei sunt de părere că noul guvern ar putea uni chiar şi 4 partide, alţii nu cred de exemplu că PSD ar putea forma o majoritate cu AUR. Şi, pentru că numărarea voturilor nu s-a încheiat încă, unii dintre ei se gândesc şi la modificări de ultim moment, după modelul rezultatelor din primul tur al prezidenţialelor.

De la 02.12.2024, 07:58
WhatsApp
Cine va conduce Guvernul României, după alegerile parlamentare. Specialiștii iau în calcul inclusiv scenariul Bulgaria: "Sper să nu fie asta"

PSD şi PNL sunt două partide care au suferit o înfrângere la alegerile prezidenţiale, însă la parlamentare s-au salvat, conform rezultatelor. Şi chiar dacă este devreme pentru astfel de precizări, analiştii politici şi-au format un punct de vedere şi consideră că până la urmă, partidele aflate pe primele poziţii se pot uni pentru formarea unei majorităţi. 

Velariu Turcan, analist politic: Am putea să avem o formulă guvernamentală de trei partide: PSD, PNL, UDMR sau ar putea să fie, în cazul în care cineva preferă o largă coaliţie, o formula cu patru partide. Încă trebuie să ne clarificam, în primul rând dacă sunt măcar nişte minimale căi de dialog între partidele parlamentare. Trebuie să înţeleagă toţi cei care ne privesc faptul că aceste date ar putea să sufere modificări. Eu cred, cum ziceam şi mai devreme, PSD, PNL, UDMR minorităţi, iar a doua variantă, o variantă în care se află la guvernare şi USR, dar este mai puţin probabilă.

Andrei Ţăranu, politolog: După cum vedeţi, ceea ce vedeţi generic dreapta s-a canibilizat. Cele două partide care sunt intr-o relatie de asta love and hate aşa, ba sunt impreuna, ba se cearta, ba se impaca, in clipa asta cele două partide au căzut într-o formulă în care nu vor putea în niciun fel, oricât s-ar strădui, să facă singure guvernul, nici cu minorităţile, nici cu altceva. 

Scenariu negativ, după alegerile parlamentare

Pe acelaşi subiect

Comunicarea este cheia, spun specialiştii, care în caz contrar au şi un scenariu negativ. 

Ciprian Necula, sociolog: Ma duc acum cu gândul către un scenariu Bulgaria, sper să nu fie asta, pentru că în Bulgaria nu au reuşit formarea unui guvern de foarte multă vreme, tocmai pentru că este foarte divizată prezenţa în Parlament şi nu reuşeşte să facă coaliţii îndeajuns de puternice ca să susţină un Guvern. Noi avem totuşi niste partide mari, care dacă se aşeaza împreună... Nu prea vad USR şi PSD să îşi dea mâna, după ce în 4 ani pe unde se prindeau se faultau reciproc. 

Specialiştii se aşteaptă ca rezultatele finale să fie diferite de cele exit poll. 

Elena Calistru, politolog: Noi am avut peste 700 de observatori care au acoperit cam spre 2000 de sectii si multa lume ne spunea acelasi lucru despre ce se intampla la nivel national si ce se intampla in Diaspora, lumea era destul de tensionata, destul de impartita in foarte multe tabere iar asta se vede acum si la rezultate. Diapora sigur va schimba fantastic aceste rezultate pe care le vedem acum la exit polluri.

Rezultate parțiale după numărarea a 99% din secții

PSD conduce cu 22,77% la Senat și cu 22,39% la Camera Deputaților, după numărarea a 99,13% dintre secțiile de votare, potrivit datelor prezentate de AEP. Iată rezultatele obținute după numărarea a 99,06% din totalul proceselor verbale:

Senat:

PSD- 22,77%

AUR-18,14%

PNL-14,43%

USR-11,97%

SOS-7,57%

UDMR-6,51%

POT-6.24%.

Camera Deputaților:

PSD- 22,39%

AUR-17,83%

PNL-13,5%

USR-12.06%

SOS-7,17%

UDMR-6,46%

POT-6,30%.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

parlamentare 2024 rezultate parlamentare
Întrebarea zilei
Aţi ales cu cine să votaţi în turul al doilea la prezidenţiale?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
De ce crede Călin Georgescu că omul nu a ajuns niciodată pe Lună. Cum a...
Fanatik.ro
Publicat 01.12.2024
Grimase și priviri pierdute. Imagini sugestive cu liderii politici la urnele de...
spotmedia.ro
Publicat 01.12.2024
Miza supremă de duminică și ce se poate întâmpla cu prezidențialele
spotmedia.ro
Publicat 30.11.2024
TEST: Oricine poate vedea copacii, dar doar cei care au cel mai ridicat IQ pot...
Gandul
Publicat 30.11.2024
Avertismentul unui cunoscut economist: „Noi, cei care știm o meserie, ne vom...
Adevărul
Publicat 01.12.2024
Gabriela Cristea a vorbit despre cele două operații de cezariană prin care a...
A1
Publicat 30.11.2024
Horoscopul zilei de 2 decembrie 2024. Leii au parte de câștiguri financiare....
CaTine
Publicat 01.12.2024
Zile norocoase pentru fiecare zodie în luna decembrie 2024. Ce ar fi bine să...
spynews.ro
Publicat 01.12.2024
Tatăl Simonei Halep, întrebat pe stradă: „Călin Georgescu sau Elena Lasconi?”
GSP
Publicat 01.12.2024
3 aeroporturi din România unde sunt tot mai puțini oameni. Avioanele aproape că...
Click.ro
Publicat 01.12.2024
Locuri în care nu trebuie să vorbești la telefon. Mulți nu știu aceste reguli
Useit
Publicat 01.12.2024
Ce rol va avea Cristela Georgescu dacă soțul său va deveni președintele...
Redacţia.ro
Publicat 01.12.2024
„Va fi un Parlament pulverizat”. Ilie Bolojan, primele declarații după...
libertatea.ro
Publicat 01.12.2024
Totul despre Mary Austin, fosta logodnică a lui Freddie Mercury. Regretatul...
ZU
Publicat 01.12.2024
Rețetă de vin fiert cu scorțișoară și piper. Ce să mai adaugi pentru a...
Hello taste
Publicat 01.12.2024
Ce înseamnă că ai un test de sarcină pozitiv după un avort spontan
Deparinti
Publicat 01.12.2024
Mitul sistemului bugetar „umflat”. Cifrele care arată că sistemul...
ziare.com
Publicat 01.12.2024
Camila Sodi a publicat mai multe imagini și filmulețe cu Ernestina Sodi din...
Happy
Publicat 28.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
De câte proteine ai nevoie zilnic dacă faci sport. Care este aportul recomandat
Medicool
Publicat 01.12.2024