Antena LIVE

Curs valutar

Ciolacu, despre proiectul PNL care i-ar permite lui Iohannis să candideze la Senat: Nu este nevoie de legislaţie suplimentară

Premierul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat, sâmbătă, la Cluj, că nu crede că este nevoie de legislaţie suplimentară pentru ca preşedintele Klaus Iohannis să poată candida pentru un post de parlamentar.

De la 21.09.2024, 13:39
WhatsApp
Ciolacu, despre proiectul PNL care i-ar permite lui Iohannis să candideze la Senat: Nu este nevoie de legislaţie suplimentară Profimedia Images

"Îmi pare rău să dezamăgesc. Eu cred că în viaţa politică, la fel ca în viaţa executivă, este bine să-ţi asumi, să nu te ascunzi după decizii că lăsăm liber votul; românii nu cred astfel de abordări. Vom reuni Biroul Permanent Naţional în ziua de luni, pentru a lua o decizie împreună cu colegii mei, cum este corect.

Pe drum, împreună cu domnul vicepremier, ne-am uitat foarte atent şi la observaţiile Consiliului legislativ şi am dat în lucru la specialiştii noştri, care au expertiză, să ne facă şi ei astăzi un punct de vedere. La prima vedere (...) nu este nevoie de legislaţie suplimentară ca domnul preşedinte, dacă îşi doreşte să candideze, să candideze. (...) Îmi pare rău de colegii de coaliţie, poate ar fi trebuit să aprofundeze mai mult sau să se sfătuiască, să iasă din cercul propriu, să se sfătuiască cu mai mulţi specialişti.

Marcel Ciolacu anunţă că luni urmează să se ia o decizie

Dacă concluzia specialiştilor va fi aceeaşi cu observaţiile Consiliului legislativ, vom lua o decizie. Dacă nu, vom lua altă decizie", a precizat Marcel Ciolacu, întrebat cum va vota PSD în cazul proiectului PNL care-i permite preşedintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare înainte de terminarea mandatului de şef al statului.

Pe acelaşi subiect

Liderii grupurilor PNL de la Camera Deputaţilor şi Senat - Gabriel Andronache şi Daniel Fenechiu - au depus o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea art. 52 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare, care are un articol unic şi introduce un nou alineat, cu următorul cuprins: ”Preşedintele României, în functie la data alegerii Camerei Deputaţilor, dacă se află în ultimele 3 luni ale mandatului, poate candida ca independent pe listele unui partid politic, unei alianţe politice sau alianţe electorale pentru obţinerea unui mandat de senator sau deputat. În cazul in care este ales senator sau deputat, preşedintele României este obligat ca, după validare, să opteze între calitatea de senator sau deputat şi aceea de preşedinte”.

Propunerea creează premisele candidaturii lui Klaus Iohannis la alegerile parlamentare. Consiliul Legislativ a avizat cu observaţii propunerea PNL, apreciind însă că ”preşedintele României are dreptul de a candida pentru funcţia de senator sau de deputat pe lista unui partid politic, unei alianţe politice sau alianţe electorale, chiar şi în lipsa normei preconizate”.

Consiliul Economnic şi Social (CES) a dat aviz nefavorabil propunerii PNL.”Independenţa Preşedintelui, reclamată de Constituţie, este pusă sub semnul întrebării odată cu asocierea cu un partid politic, chiar dacă acesta rămâne independent pe listele acestui partid”, este unul dintre argumentele CES, care invocă şi ”nevoia de credibilitate şi stabilitate sporită” a legislaţiei electorale.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

klaus iohannis senat marcel ciolacu psd pnl
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Leguma din România pentru care străinii ar putea sta la coadă. A fost...
Fanatik.ro
Publicat 23.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Cum vede alegerile MEDICUL român din Franța DECORAT de Macron. ”Țara...
Gandul
Publicat 23.11.2024
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din...
Adevărul
Publicat 23.11.2024
Cel mai scump obiect din garderoba Iulianei Pepene. Câți bani a dat...
A1
Publicat 22.11.2024
Horoscopul zilei de 24 noiembrie 2024. Balanțele au parte de o perioadă...
CaTine
Publicat 23.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cum folosesc hackerii scrisorile fizice pentru atacurile cibernetice. Strategia de...
Useit
Publicat 23.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Cine a ucis-o pe Cristina? Dosarul de crimă în care e implicat fiul unui...
libertatea.ro
Publicat 23.11.2024
Lady Gaga va lansa albumul „LG7” în 2025. Prima piesă de pe acest proiect...
ZU
Publicat 23.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Cum să devii cea mai bună bunică din lume. Activitățile care te pot apropria...
Deparinti
Publicat 23.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Legătura dintre acnee și sindromul ovarelor polichistice. Cum îți poate afecta...
Medicool
Publicat 23.11.2024