Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Lege pentru un singur om. PNL vrea modificări cu două luni înainte de alegeri, pentru a-l face pe Iohannis senator

După funcţii la NATO și Comisia Europeană, Klaus Iohannis vrea să ocupe acum fotoliul de senator. Ca să-i facă pe plac, PNL intenţionează să modifice legea cu două luni înainte de alegeri, pe modelul Ion Iliescu. Astfel, seful statului ar putea să candideze pe listele liberalilor înainte de finalul mandatului. Asta dacă sunt de acord şi social-democraţii, care încă se mai gândesc daca aprobă schimbarea legii. 

de Redactia Observator

la 18.09.2024 , 19:46

După zece ani de mandat la Palatul Cotroceni, Klaus Iohannis și-a dorit inițial să ajungă la şefia NATO. Fără susținerea Aliaților, și-a retras candidatura în ultima clipă, dar a sperat apoi la şefia Consiliului European. Nu a avut succes nici aici, așa că și-a încercat norocul la Comisia Europeană. Aici ar fi avut două variante: să fie Comisar european pentru Apărare sau Înalt Reprezentant pentru Ucraina. 

În final, Klaus Iohannis a ratat toate aceste funcții, iar singura variantă a rămas un post în politica internă.

Precedentul "Ion Iliescu". PSD a făcut același lucru în 2004

Vezi și

Că să-l ajute pe Klaus Iohannis să obtină un post de senator, PNL aplică modelul folosit de PSD în anul 2004. La acea vreme, preşedintele în exercițiu, Ion Iliescu, a candidat pe listele PSD pentru un loc de senator. 

Pe acelaşi subiect

Potrivit Constituţiei, șeful Statului nu poate fi membru într-un partid politic, iar legea în vigoare interzice candidaturile independente pe listele vreunei formaţiuni. Ca să rezolve problema, PNL a copiat cuvânt cu cuvânt amendamentul folosit de PSD, în urmă cu 20 de ani, pentru Ion Iliescu.

Proiectul depus la Senat prevede că "preşedintele aflat în funcție poate candida ca independent pe listele unui partid politic dacă se află în ultimele 3 luni de mandat". Doar că PNL are nevoie de ajutorul PSD pentru că legea să treacă de Parlament. Altfel spus, Klaus Iohannis a ajuns acum la mâna aleşilor PSD.

"Nu am discutat deoarece domnul Iohannis presupun că nu vrea sa candideze pe listele PSD. Şi nici PSD-ul...", a spus Marcel Ciolacu.

Între timp, liderii PNL speră că şeful statului va aduce voturi în plus pentru partid

"Eu cred că să-ți serveșți patria din orice poziție este o chestiune onorantă. Cred că experiența unui președinte, că vorbim despre Klaus Iohannis sau altcineva, într-o zona politică este deosebită", a spus Daniel Fenechiu, senator PNL.

Partidele şi aliantele politice pot depune listele de candidați până pe 17 octombrie. Dacă legea va fi adoptată de Parlament, Klaus Iohannis ar putea să deschidă lista PNL pentru Senat în Capitală. 

USR a anunțat că va ataca legea la Curtea Constituțională, dacă ea va fi adoptată de Parlament.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Luaţi vitamine doar după ce consultaţi un medic?
Observator » Ştiri politice » Lege pentru un singur om. PNL vrea modificări cu două luni înainte de alegeri, pentru a-l face pe Iohannis senator