Alegeri prezidențiale 2024. George Simion a votat la Consulatul României din Roma
Candidatul AUR la alegerile prezidențiale George Simion a votat vineri la secția de vot de la Consulatul României la Roma, Italia.
De Redactia Observator la 22.11.2024, 14:48Președintele AUR, George Simion, și-a exprimat votul la alegerile prezidențiale, vineri, la Consulatul României de la Roma.
"Am votat dragi prieteni. (...) Mesajul nostru către toți este să meargă la vot”, a spus George Simion după ce a votat. El a spus că a avut o neînțelegere cu un reprezentant al unui partid în secția de votare.
El a făcut un apel la românii din diaporă și la cei din țară să mergă la vot.
A început votul în diaspora
- Câți români sunt așteptați la urne pentru alegerile prezidențiale 2024 şi câţi români votează în diaspora
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul...
- Sondaj Verifield alegeri prezidenţiale: Marcel Ciolacu - 24,5%, George Simion şi Elena Lasconi la egalitate, cu 19%
Procesul electoral pentru alegerea președintelui României a început vineri în diaspora. Pentru românii din străinătate, votarea se desfășoară pe parcursul a trei zile: vineri (22 noiembrie), sâmbătă (23 noiembrie) și duminică (24 noiembrie).
Secțiile sunt deschise între orele locale 7:00 și 21:00, cu excepția primei zile când programul începe la ora 12:00.
Pentru acest scrutin prezidențial, autoritățile au organizat 950 de secții de votare în străinătate, cu 35 mai multe față de alegerile europarlamentare din iunie 2024, când au fost 915 secții.