Alegerile prezidenţiale din 2014. Klaus Iohannis a obţinut 54,43% din voturi, iar Victor Ponta a obţinut 45,56%
În 2014, primul tur al alegerilor prezidenţiale a avut loc la 2 noiembrie, iar cel de-al doilea la 16 noiembrie.
De Redactia Observator la 23.11.2024, 14:33Ziua de 2 noiembrie 2014 a fost stabilită pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale printr-o Hotărâre de Guvern adoptată la 26 iunie 2014.
Cadrul legislativ
Hotărârea a intrat în vigoare la data de 3 septembrie 2014. Tot la 26 iunie, Guvernul a adoptat Ordonanţa de Urgenţă privind modificarea şi completarea Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, care urmăreşte să asigure un plus de transparenţă a procesului electoral şi să stabilească măsuri tehnico-organizatorice necesare pregătirii, organizării şi desfăşurării în bune condiţii a alegerilor pentru Preşedintele României. Printre modificările aduse se numără: Majorarea termenului de stabilire, de către Guvern, a datei alegerilor, de la 45 de zile, la 60 zile înainte de ziua votării şi eliminarea organizării secţiilor de votare speciale, în gări, autogări, aerogări, campusuri universitare, corelativ cu reglementarea posibilităţii exercitării dreptului de vot la orice secţie de votare (în condiţiile în care alegătorii care nu se află în localitatea de domiciliu pot vota la orice secţie de votare).
Candidaţii la funcţia supremă în stat
- Alegerile prezidenţiale din 1996. Primul transfer paşnic de putere după 1989; Emil Constantinescu, victorie cu 54%...
- Alegerile prezidenţiale din 1992. Ion Iliescu a obținut 61,43% din voturi, iar Emil Constantinescu, 38,56%
- Primele alegeri libere din 20 mai 1990. Ion Iliescu a devenit primul președinte al României postcomuniste
- Alegerile prezidenţiale din 2004. Traian Băsescu, primul preşedinte care s-a bucurat de un mandat de cinci ani
- Alegerile prezidenţiale din 2009. Traian Băsescu a câştigat al doilea mandat după renumărarea voturilor
- Alegerile prezidenţiale din 2000. Anul în care Ion Iliescu şi-a asigurat cel de al doilea mandat la Cotroceni
Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale a început la 3 octombrie 2014, cei 14 candidaţi înscrişi în cursa pentru Cotroceni având la dispoziţie 30 de zile pentru a convinge alegătorii să-i reprezinte în cea mai înaltă funcţie în stat în următorii cinci ani.
În cursa electorală pentru Cotroceni au intrat Victor Ponta (PSD-UNPR-PC), Klaus Iohannis (Alianţa Creştin-Liberală), Elena Udrea (Partidul Mişcarea Populară), Kelemen Hunor (Uniunea Democrată Maghiară din România), Dan Diaconescu (Partidul Poporului - Dan Diaconescu), Constantin Rotaru (Partidul Alianţa Socialistă), Corneliu Vadim Tudor (Partidul România Mare), William Brînză (Partidul Ecologist Român), Mirel Mircea Amariţei (Prodemo) şi Szilagyi Zsolt (Partidul Popular Maghiar din Transilvania).
De asemenea, au vizat funcţia de şef al statului patru independenţi - Teodor Meleşcanu, Călin Popescu-Tăriceanu, Monica Macovei şi Gheorghe Funar.
Organizarea scrutinului
Au fost organizate 18.847 secţii de vot, iar în Bucureşti 1.245 de secţii de votare. Ministerul Afacerilor Externe a anunţat organizarea a 294 de secţii pentru cetăţenii români din afara graniţelor care doresc să îşi exercite dreptul de vot. Numărul estimat de buletine de vot necesare pentru secţiile de votare din străinătate a fost 600.000.
În cadrul primului tur de scrutin, un număr de cetăţeni români din diaspora nu au reuşit să voteze până la închiderea urnelor. Ca urmare, la 10 noiembrie 2014, ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a anunţat că demisionează din funcţie. Totuşi, el a ţinut să sublinieze că MAE îşi menţine "integral" poziţia potrivit căreia nu există o bază legală pentru suplimentarea numărului de secţii de votare din străinătate. În context, Titus Corlăţean şi-a argumentat demisia prin faptul că nu poate accepta încălcarea legii "pe considerente şi interese politice şi electorale". În aceeaşi zi, fostul director al SIE, Teodor Meleşcanu, a depus, la Palatul Cotroceni, jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Afacerilor Externe în faţa preşedintelui Traian Băsescu. La rândul său, Teodor Meleşcanu a demisionat din funcţie la 18 noiembrie 2014.
Rezultatele după primul tur de scrutin
Candidatul Alianţei PSD-UNPR-PC, Victor Ponta, a obţinut 40,44% (3.836.093 voturi) în primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, iar candidatul ACL, Klaus Iohannis, a obţinut 30,37% (2.881.406 voturi), potrivit procesului verbal final privind rezultatul votării, publicat pe site-ul Biroul Electoral Central (BEC).
Conform documentului prezentat de BEC, Victor Ponta şi Klaus Iohannis au fost candidaţii care urmau să meargă mai departe în turul II al alegerilor prezidenţiale.
Pe locul trei s-a clasat candidatul independent Călin Popescu-Tăriceanu, care a obţinut 5,36% (508.572 voturi), fiind urmat de Elena Udrea (PMP) cu 5,20% (493.376 voturi), Monica Macovei - independent cu 4,44 % (421.648 voturi), Dan Diaconescu (PP-DD) - 4,03% (382.526 voturi). La nivelul întregii ţări au votat 9.723.232 alegători. Prezenţa la vot a fost de 53,18% din totalul alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente, se arată pe site-ul alegeri.roaep.ro.
Rezultatele celui de-al doilea tur de scrutin
La 20 noiembrie 2014, BEC a publicat rezultatele finale ale votului din 16 noiembrie. Astfel, candidatul ACL, Klaus Iohannis, a obţinut 54,43% (6.288.769 voturi) în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, iar reprezentantul Alianţei PSD-UNPR-PC, Victor Ponta, 45,56% (5.264.383 voturi). Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne a fost de 11.719.344, adică 64,11%.
Numărul de alegători care s-au prezentat la urne înscrişi în listele electorale permanente a fost de 10.042.721. Cei care au votat în altă secţie de votare decât cea în care au fost arondaţi conform domiciliului - 1.569.668, iar numărul total al celor care au votat utilizând urna specială a fost de 106.955 persoane. Din voturile exprimate, 1,41% au fost nule, adică 166.111. Potrivit rezultatelor finale furnizate de BEC, numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne în străinătate a fost de 379.116.
La 21 noiembrie, preşedintele ales al României, Klaus Iohannis, a primit, în cadrul unei şedinţe solemne a CCR, hotărârea de validare în funcţie.