Călin Georgescu, discurs religios după exit-poll: "Duminica asta, 30-a după Rusalii, e pilda tânărului bogat: degeaba ești bogat, dacă nu-l ai pe Dumnezeu"
Călin Georgescu ar fi convins 16% dintre români să-l voteze, potrivit primelor predicţii.
De Redactia Observator la 24.11.2024, 21:51Călin Georgescu, care a dus o campanie aproape exclusiv pe reţelele de socializare, a avut un discurs încărcat de teme religioase după ce a aflat primele rezultate.
"Nesiguranța economică de 35 de ani impusă poporului român, s-a transformat în nesiguranța pentru partidele politice. Poporul român a strigat 'Pace!' și a strigat extrem de tare. Dacă partidele politice ar fi avut mai mult timp să asculte și mai puțin să vorbească. A fost un strigăt de suferință. În duminica aceasta, a 30-a după Rusalii este pilda tânărului bogat: Cât ai fi de bogat, degeaba ești, dacă nu-l ai pe Dumnezeu. Bogații sistemului astăzi în România au sărăcit, iar săracul popor român s-a îmbogățit. Pe tot ce s-a întâmplat astăzi e o trezire în conștiință uluitoare și tot ce ni s-a întâmplat, fie că a fost bine, fie că a fost greșit trebuie să înțelegem să fim responsabili.
Indiferent ce s-a întâmplat poporul român a înțeles că prin familie ea este coloana societății. Poporul meu, țara. Indiferent cine m-a votat și cine nu îi voi respecta. Prin candela renăscută a speranței, poporul român a ales să nu mai stea în genunchi, să nu mai fie invadat, să nu mai fie umilit. Vom fi mulți la vot și în turul doi. Este clar că tot ce am spus că nu facem politică, facem istorie, s-a adeverit. Este bine să așteptăm rezultatele finale", a declarat Călin Georgescu.