Antena LIVE

Curs valutar

Video

Ce se ascunde în spatele discursurilor lui Călin Georgescu? Analiștii spun că exploatează fricile românilor şi le spune ce vor să audă

În absenţa unui dialog real cu cel care a câştigat primul tur al prezidenţialelor, am analizat discursurile acestuia. Există o strategie în spatele monoloagelor sau Călin Georgescu e obişnuit doar să vorbească singur, în faţa unei camere? Analiştii spun că, deşi se contrazice în declaraţii, candidatul TikTok este maestru în a exploata fricile românilor şi a le spune ce vor să audă.

De la 26.11.2024, 20:32
WhatsApp
Vezi și:

Călin Georgescu- reporter: Da, nu iau întrebări şi nu voi lua nici în seara aceasta.

- Vladimir Putin și Serghei Lavrov răspund la întrebările presei, democrația așa funcționează, comunicațti cu poporul prin intermediul jurnaliștilor. Sunt jurnalist și pun întrebări unui lider politic care este obligat să raspunda la aceste întrebări.

Se contrazice în idei

Prima declaraţie de presă a lui Călin Georgescu, câştigătorul-surpriză din primul tur, a fost, de fapt, un monolog de aproape zece minute. Vizibil deranjat de insistenţele jurnaliştilor, nu a vrut să răspundă la întrebări.

Pe acelaşi subiect

"Sunt aproape ferm convins că este de părere că nu face faţă unei astfel de discuții cu jurnaliștii. L-am mai văzut în câteva situații în care la întrebari absolut banale a devenit de-a dreptul agresiv cu presa", a declarat Valeriu Turcan, analist politic.

S-a contrazis şi în idei. "Am vazut cum dna Lasconi a făcut o declarație de război. Nu dată mie, ci țării întregi. Germania a spus că se pregătește de un război militar, iar dna Lasconi, ca omul partidului aservit, a declarat imediat același lucru, spunând că orice va cere NATO și UE va respecta. Pai cum poți să respecți tot? Se vede că practic se cere poporului român prin dna Lasconi, să intre în războiul din Ucraina. Am văzut ieri cum prin manipulare au fost scoși tineri în stradă. Așa cum i-a scos în stradă, așa îi va scoate și la război. Și nu știu dacă sunt pregătiți părinții să își trimită copiii la război și să nu se mai întoarcă", a declarat Călin Georgescu.

Întrebat în 2018 dacă va cere reintroducere serviciului militar obligatoriu, candidatul independent la prezidențiale a răspuns: "Strict la întrebarea dumneavoastră, răspunsul este da!"

"Eu nu înțeleg unde vrea domnul Georgescu să ducă discuția. Această agitare permanentă a temei războiului, vezi Doamne copiii românilor vor ajunge la război, este o temă falsă. Nu există niciun fel de pericol ca acest lucru să se întâmple și mi se pare o modalitate cel putin exagerată pentru a câștiga capital politic", spune Valeriu Turcan, analist politic.

A revenit și asupra declarațiilor privind NATO și UE

Şi-a schimbat şi declaraţiile privind NATO şi UE.

"Cooperare, diplomație, eleganță, diplomație continuă și este interesul național pe primul loc. Cu toate ţările lumii. Inclusiv cu NATO și UE. Am fost acuzat că vreau să scot România din NATO și UE. Nu am spus asta niciodată", mai spune Georgescu.

"N-ar fi primul politician care ar exploata astfel de frici În interes personal. Pe de altă parte, mi se pare ca duce lucrurile la extrem. Românilor le este teamă astăzi de inflație. Ne poate fi teamă și de război dar nu există un risc iminent ca noi să avem un război în această țară. Sunt o gramadă de teme pe care domnul Georgescu le abordează într-o temă extrem de ciudată, nu doar conspiraționistă", mai spune analistul politic.

În timp ce ignora întrebările jurnaliştilor, Călin Georgescu se arăta, paradoxal, deschis dialogului.

"Doamna Lasconi, democrația înseamnă să asculți și părerea celuilalt. Nu poți să ai doar tu păreri Înțeleg că îi este frică de o dezbatere și mă gândesc cum ar arăta o dezbatere cu orice fel de partener internațional", a declarat Georgescu.

Candidatul a plecat îmbrâncind jurnaliştii şi a închis poarta în faţa camerelor de luat vederi.

Marius Gîrlaşiu

Jurnalism înseamnă să publici tot ceea ce alții - de regulă liderii politici - nu vor să fie publicat. Orice altceva înseamnă doar Relații Publice. Nu am spus-o eu, a spus-o marele scriitor britanic George Orwell. ...

calin georgescu discurs
Întrebarea zilei
Pentru alegerile parlamentare, vă organizați programul astfel încât să vă asigurați că mergeți la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Prețul uriaș cu care a fost scos la vânzare un apartament de 51 mp din Cluj:...
Fanatik.ro
Publicat 26.11.2024
Fenomenul Georgescu. Mâna ieșită din pâclă care ne strânge de gât pe toți
spotmedia.ro
Publicat 25.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Câte grame de CARNE trebuie să mâncăm pe săptămână. Care este cantitatea...
Gandul
Publicat 26.11.2024
Umbra lui Georgescu la Strasbourg. Mâna dreapta a Dianei Șoșoacă îl...
Adevărul
Publicat 26.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 27 noiembrie 2024. Capricornii muncesc din greu pentru ceea ce...
CaTine
Publicat 26.11.2024
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024....
spynews.ro
Publicat 25.11.2024
Cele mai tari meme-uri după surpriza istorică de la alegerile prezidențiale:...
GSP
Publicat 25.11.2024
Reacția Danei Budeanu, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al...
Click.ro
Publicat 25.11.2024
Informațiile electorale false de pe TikTok. Cum au fost influențați...
Useit
Publicat 25.11.2024
Cine ar fi omul din spatele lui Călin Georgescu de pe Tik Tok. Bărbatul ar fi...
Redacţia.ro
Publicat 26.11.2024
Călin Georgescu, mesaj pentru Elena Lasconi. I-a pus o întrebare: „De ce...
libertatea.ro
Publicat 26.11.2024
Robbie Williams a dezvăluit că moartea Reginei Elisabeta a II-a l-a făcut să...
ZU
Publicat 26.11.2024
Rețeta simplă de covrigi de casă. Pașii pe care să-i urmezi ca să iasă mai...
Hello taste
Publicat 25.11.2024
Câte fructe și legume trebuie să mănânce copiii pe zi în funcție de...
Deparinti
Publicat 26.11.2024
Un colonel american anunță realitatea dramatică determinată de Putin: Ucraina...
ziare.com
Publicat 26.11.2024
Mesajul emoționant pe care Pelin Akil l-a lăsat în mediul online după plecarea...
Happy
Publicat 26.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
La ce să fii atent când cumperi pâine. Cum o poți alege în funcție de...
Medicool
Publicat 26.11.2024