Antena LIVE

Curs valutar

Elena Lasconi, întrebată dacă ar renunţa la candidatură în favoarea lui Bolojan: "Totul e negociabil. Crin Antonescu o să se tot ducă în jos"

Preşedinta USR, Elena Lasconi, a fost întrebată, luni, într-o conferinţă de presă la Târgovişte, dacă ar renunţa la candidatura la preşedinţie în favoarea lui Bolojan şi a răspuns că "totul de negociabil".

De la 03.03.2025, 18:13
WhatsApp
Elena Lasconi, întrebată dacă ar renunţa la candidatură în favoarea lui Bolojan Profimedia

"Totul se negociabil. Eu l-aş susţine pe domnul Bolojan aşa cum l-am susţinut şi ca premier. Consider că ar fi mai bun ca premier. Şi rămâne de văzut. Nu ştiu, eu aş vrea doar să-i transmit domnului Ciolacu, acum poate că nu o să doarmă prea bine noaptea asta, dar îi comunic să strângă semnături şi pentru domnul Bolojan, pentru că Crin Antonescu o să se tot ducă în jos", a afirmat Elena Lasconi.

Aceasta a precizat că a vorbit la telefon cu Marcel Ciolacu duminică şi va avea o întâlnire informală cu el joi.

Lasconi, întrebată dacă ar renunţa la candidatură în favoarea lui Bolojan: Totul e negociabil

"Nu am aşteptat şi nu aştept de la Marcel Ciolacu absolut nimic, nici măcar un mărţişor, nu am aşteptat telefonul lui, nu îmi plac chestiile astea (...); dacă nu te uiţi la televizor, nu ştii că cineva te caută, deşi toată lumea are numărul meu de telefon. Dar am vorbit cu el ieri şi am stabilit că o să ne întâlnim joi, să discutăm. Nu mi-a spus exact ce să discutăm, dar mie mi-este foarte clar că dacă el îşi doreşte binele României, acum nu ştiu să vă spun dacă îşi doreşte sau nu, pentru că ştie că e pe ultima sută de metri, că va fi în cărţi la PSD doar două luni, după prezidenţiale, oricum, noi avem de gând, USR-ul, să facem moţiune de cenzură şi să dăm jos acest guvern. Nu ştiu exact ce vrea să discute cu mine, dacă îşi doreşte binele României, ar trebui să se gândească, poate, să strângă semnături şi pentru domnul Bolojan, că ar fi o opţiune şi asta", a spus Lasconi.

Întrebată ce anume i-ar putea oferi Marcel Ciolacu ca să o convingă să renunţe la candidatură, Elena Lasconi a spus că depinde ce se va negocia.

"Depinde de ce vrea să negocieze. O negociere înseamnă tu să propui şi să vezi ce ai de câştigat. Pe mine nu mă interesează ce am eu de câştigat, pe mine mă interesează să aibă de câştigat România şi să fim siguri că ţara asta nu o să fie condusă de descreieraţi sau de vreun reprezentant al izolaţioniştilor, mai ales în contextul geopolitic în care ne aflăm, cu războiul din Ucraina, cu discuţiile care vin de la Casa Albă, cu tot ceea ce se întâmplă în Europa", a subliniat preşedinta USR.

Întrebată dacă ar renunţa la candidatură dacă premierul Marcel Ciolacu ar oferi USR intrarea la guvernare, Lasconi a spus: "Pentru Crin Antonescu, niciodată!".

"Pentru Bolojan aş putea să iau în considerare, dar eu am declarat că mi-ar plăcea o persoană în care am încredere, pentru că ştiu ce poate, este Maia Sandu. Dacă coaliţia de guvernare ar decide şi ea ar fi de acord, ceea ce nu prea cred, pentru că probabil se gândeşte că ar vulnerabiliza Republica Moldova, dacă coaliţia ar fi de acord să o susţină pe Maia Sandu, eu cu foarte mare drag aş face asta şi aş încerca să-i conving şi pe colegii mei", a precizat Elena Lasconi.

Despre mandatul cu care merge la discuţiile cu Marcel Ciolacu, Elena Lasconi spune că va fi o discuţie informală, "să vadă ce vrea".

"Deocamdată mă duc să văd ce vrea. Nu mă duc oficial. Mă duc la o informală să văd ce îşi doreşte Marcel (...). Dacă mă întrebaţi de domnul Bolojan, eu consider că ar fi o opţiune mai bună decât Crin Antonescu. Eu nu l-aş vota niciodată pe un om care în ultimii zece ani nu a făcut nimic şi a trăit pe cârca nevestei. Nu aş vota niciodată un om care a fost cunoscut ca şi chiulangiul din Parlament. Şi cred că acum mai mult ca oricând ar trebui ca românii să se uite la caracterul candidaţilor (...). Care sunt faptele care îi recomandă, cunoştinţele pe politică externă, înţelegerea, curajul de a reacţiona atunci când există momente din acestea cum au fost discuţia Zelenski-Trump. Aş vrea să văd cum se poziţionează faţă de Ucraina, dar pe bune, că eu am văzut numai că o dau la întors", a declarat Elena Lasconi.

În legătură cu reacţiile din USR despre varianta intrării la guvernare în schimbul candidaturii, Lasconi a susţinut că nu s-a discutat foarte mult despre a merge la guvernare, ci mai degrabă despre subiectul "Lasconi-Nicuşor".

"Cei care mă susţin sunt foarte mulţi şi îmi spun tot timpul să nu renunţ. Să ştiţi, e complicat. Puneţi-vă în locul meu. Ideea este următoarea: eu am o responsabilitate, o responsabilitate pe care am primit-o atunci când am fost votată preşedintele partidului şi candidat la prezidenţiale", a adăugat Lasconi.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

alegeri prezidentiale elena lasconi ilie bolojan candidatura
Întrebarea zilei
Credeţi că politica noului preşedinte Donald Trump va avea un impact negativ asupra României?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Cum se împăturesc, de fapt, hainele fără să se șifoneze. Metodele simple pe...
Fanatik.ro
Publicat 03.03.2025
Cât a ajuns să coste o masă la restaurant, în București, în 2025. Clienții...
Gandul
Publicat 03.03.2025
Navele militare ale SUA nu mai primesc combustibil în Norvegia. Reacția...
Adevărul
Publicat 03.03.2025
Echipele eliminate revin astăzi la Power Couple! Doar o pereche va avea șansa...
A1
Publicat 03.03.2025
Horoscopul zilei de 4 martie 2025. Balanțele pierd bani. Află ce se întâmplă...
CaTine
Publicat 03.03.2025
Larisa Iordache, imagini emoționante cu fetița ei și a lui Cristian Chiriță!...
spynews.ro
Publicat 03.03.2025
Înaintea dialogului încins de la Casa Albă, Zelenski îi dăduse lui Trump un...
GSP
Publicat 28.02.2025
Revoltă totală la Românii au Talent, după ce Andra a oferit Golden Buzz unui...
Click.ro
Publicat 03.03.2025
Jocuri PlayStation Plus din martie 2025. Ce titluri vor fi disponibile
Useit
Publicat 03.03.2025
Top 5 idei de afaceri pe care să le începi cu bani puțini
Money.ro
Publicat 03.03.2025
Guvernul a găsit arma împotriva TikTok: o ordonanță de urgență care prevede...
libertatea.ro
Publicat 03.03.2025
Halsey și-a surprins fanii cu un videoclip incendiar pentru piesa „Safeword”....
ZU
Publicat 03.03.2025
Pâine cu urzici și bicarbonat de sodiu. O pâine colorată și sănătoasă
Hello taste
Publicat 03.03.2025
Tinerii sunt mai plictisiți ca niciodată, iar specialiștii au descoperit motivul
Deparinti
Publicat 03.03.2025
Işıl Yücesoy din Dragoste și Ură – Ask Ve Mavi vorbește despre cancer....
Happy
Publicat 03.03.2025
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Alex Velea: „Au nenorocit-o psihic pe...
BZI
Publicat 27.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cum poți trata o criză renală. La ce metode poți apela pentru a ameliora...
Medicool
Publicat 03.03.2025