În ce condiţii candidatura lui Călin Georgescu poate fi contestată la Curtea Constituţională
După Nicuşor Dan, la Biroul Electoral Central îşi va depune candidatura Călin Georgescu. Este aşteptat acolo, în jurul orei 16.00. Vorbim despre cea mai controversată candidatură a momentului. Călin Georgescu nu renunţă la cursă, în ciuda tuturor obstacolelor de până acum - cum ar fi anularea turului 2 al alegerilor de la sfârşitul anului trecut sau cele două dosare penale, deschise la Parchetul General pe numele său.
De Florentina Lazăr la 07.03.2025, 14:58Din momentul în care indepedentul Călin Georgescu îşi va depune candidatura aici la sediul Biroului Electoral Central, BEC va avea la dispoziţie 48 de ore pentru a valida sau invalida această candidatură. Aşadar, reprezentanţii BEC vor verifica dosarul, semnăturile strânse - cele peste 200.000 de semnături - şi de asemenea, dacă această candidatură îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de lege.
În ce condiţii candidatura lui Călin Georgescu poate fi contestată la Curtea Constituţională
Pe de altă parte, trebuie menţionat şi faptul că în acest moment, Călin Georgescu are cinci capete de acuzaţii foarte grave, printre care instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale. Dacă BEC va admite această candidatură, în următoarele 48 de ore se poate contesta la Curtea Constituţională.
Mai trebuie menţionat faptul că un român condamnat definitiv nu poate candida la alegerile prezidenţiale din ţara noastră, însă este foarte puţin probabil ca până în luna mai, momentul în care vom merge la urne, să avem o decizie definitivă în acest caz.
Pe de altă parte, Călin Georgescu va ajunge aici la sediul BEC la ora 16, deja au început să ajungă susţinătorii săi şi de asemenea îi aşteptăm aici şi pe liderii partidelor POT şi AUR. Aceşti susţinători s-au organizat chiar şi prin sms-uri.