Mircea Geoană, despre telefonul primit de la Bolojan: "Nu a făcut niciodată vreo sugestie sau vreo insinuare, nu mi-a zis să mă retrag"
Mircea Geoană a vorbit în ediţia "Alege ce urmează", moderată de Alessandra Stoicescu despre relaţia sa cu Ilie Bolojan, unul dintre liderii PNL şi unul dintre posibilii viitori premieri ai României.
De Alessandra Stoicescu la 21.11.2024, 20:49"Ce v-a cerut de fapt Ilie Bolojan?", a fost întrebarea pusă de Alessandra Stoicescu. "Cred că făcut un gest onorabil. M-a sunat înainte de anunţul public de la Cluj. Nu a făcut niciodată vreo sugestie sau vreo insinuare, nu mi-a cerut să mă retrag. A făcut o pledoarie pentru naţionalitate şi vot util. Dreapta cât e dreapta în România e un fals subiect în România. Are dreptate. Riscăm, dacă nu suntem atenţi, să avem o finală prezidenţială complicată şi un viitor complicat", a declatat Mircea Geoană.
Fost preşedinte al PSD, Mircea Geoană spune că în acest moment nu se mai identifică sub nicio formă cu nicio doctrină politică.
"Votanţii mei de astăzi sunt şi psd-işti, şi pnl-işti, şi usr-işti, şi suveranişti. Sunt şi din ţară, şi din diaspora. Am reuşit să fiu undeva deasupra acestor forme fără fond, aşa-zisele doctrine de partid", a mai precizat Mircea Geoană.