Antena LIVE

Curs valutar

Video

Surse: Ilie Bolojan s-a întâlnit cu Elena Lasconi. A asigurat-o că liberalii o susţin în finala prezidenţială

Lupta pentru funcţia supremă în stat se încinge. Călin Georgescu şi Elena Lasconi, competitorii rămaşi în cursă pentru Cotroceni încearcă să câştige susţinători prin mesaje în care se acuză reciproc. Prima confruntare a avut loc ieri după ce rezultatele pentru candidatul clasat pe locul doi în primul tur de scrutin au fost clare. Cei doi au ieşit la rampă aşa cum au făcut-o şi în campanie. Lasconi din poziţia de lider USR în faţa presei, Călin Georgescu singur la el acasă, cu o postare pe TikTok.

De la 26.11.2024, 13:32
WhatsApp
Vezi și:

Potrivit surselor Observator, candidatul USR Elena Lasconi a avut, în această dimineaţă, o discuţie cu Ilie Bolojan, noul lider interimar al PNL, iar acesta i-a dat asigurări că liberalii o vor susţine în finala prezidenţială, pentru că, spunea mai devreme Emil Boc, noul vicepreşedinte al partidului, că Elena Lasconi este indiscutabil opţiunea pro-europeană în finala prezidenţială, iar PNL va susţine fără niciun fel de negociere opţiunea Elena Lasconi. De altfel, acelaşi mesaj l-a dat aseară şi Ilie Bolojan, care a spus că nu este nevoie să negocieze neapărat cu Elena Lasconi, ci PNL o va suţine pentru că reprezintă opţiunea pro-europeană în finala pentru Palatul Cotroceni. 

Liberalii o vor susţine pe Lasconi în finala prezidenţială

Nu vor exista negocieri, spuneau liderii PNL, însă Emil Boc susţinea că s-ar putea negocia după alegerile parlamentare un eventual tandem între Elena Lasconi şi Ilie Bolojan: Elena Lasconi - preşedinte, Ilie Bolojan - premier. De altfel, ştim că Elena Lasconi l-a propus în funcţia de prim-ministru pe Ilie Bolojan chiar înainte de primul tur al alegerilor prezidenţiale.

Condiţia pusă de Diana Şoşoacă pentru a-şi îndemna susţinătorii să-l voteze pe Călin Georgescu

Pe acelaşi subiect

De cealaltă parte, Călin Georgescu începe să aibă susţinere din partea unor partide din România. În principal, George Simion, liderul AUR, după ce a ratat finala, şi-a îndemnat alegătorii să îl voteze pe Călin Georgescu în turul 2. Spunea George Simion că ar reprezenta şansa lui pentru un guvern suveranist şi un preşedinte suveranist.

În acelaşi timp, Diana Şoşoacă şi-a anunţat susţinerea pentru Călin Georgescu, spunând că, dacă acesta din urmă va susţine SOS România la alegerile parlamentare şi dacă i-ar garanta funcţia de premier după aceste alegeri, atunci îşi va îndemna şi alegătorii să îl voteze pe Călin Georgescu.

PNL şi PSD încearcă să se regrupeze până la parlamentare

Rezultatul primului tur al prezidenţialelor a provocat şi proteste în stradă. Aproximativ 400 de tineri s-au strâns aseară la Universitate şi au scandat împotriva candidatului acuzat de orientare prorusă.

Între timp, în partidele bulversate de eşecul de la alegeri a început reorganizarea la centru. La PNL transferul de putere s-a făcut imediat iar noul lider, Ilie Bolojan a anunţat că liberalii o susţin pe Elena Lasconi fără negociere. În schimb, social-democraţii n-au luat o decizie după demisia lui Marcel Ciolacu. 

Atât PSD, cât şi PNL încearcă să se regrupeze până la alegerile parlamentare. Marcel Ciolacu va rămâne la conducerea partidului alături de actuala echipă până la scrutinul de duminică. De comunicarea partidului se va ocupa Victor Negrescu.

De cealaltă parte, transferul de putere în PNL s-a făcut rapid. Ilie Bolojan a fost instalat ca interimar la conducerea partidului. A păstrat alături de el un singur nume din vechea echipă, pe Dan Motreanu, şi i-a adus pe Emil Boc, în funcţia de prim-vicepreşedinte, pe Adrian Veştea ca secretar general, pe primarul Ciprian Ciucu, din Sectorul 6 al Capitalei, tot prim-vicepreşedinte, şi pe Valeriu Iftime, noul preşedinte al CJ Botoşani.

Marius Gîrlaşiu

Jurnalism înseamnă să publici tot ceea ce alții - de regulă liderii politici - nu vor să fie publicat. Orice altceva înseamnă doar Relații Publice. Nu am spus-o eu, a spus-o marele scriitor britanic George Orwell. ...

prezidentiale 2024 calin georgescu elena lasconi
Întrebarea zilei
Sunteţi de acord cu interzicerea completă a telefoanelor mobile la şcoală?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025