Au explodat înmatriculările de mașini second hand. Românii au cumpărat mai puţine autoturisme noi anul trecut
Anul trecut a adus un record la capitolul reînmatriculări. Românii au cumpărat mai puţine maşini noi sau maşini rulate aduse din străinătate. S-au orientat spre maşinile second hand înmatriculate deja în ţară.
De Alin Stan la 04.01.2022, 08:42Totalul de 655.000 este cel mai mare înregistrat vreodată, iar cea mai bună lună a fost martie. În afară de aceste mașini, alte 395.000 de mașini SH au fost aduse în România din alte țări. La tranzacțiile cu mașini SH pe plan intern totalul a ajuns la 655.000 unități, ceea ce înseamnă cu peste 150% mai mult decât în 2016.
Cea mai bună lună a fost martie, cu aproape 64.000 de mașini SH tranzacționate, cifră record pentru o singură lună. A doua cea mai bună lună a fost septembrie, cu peste 57.000, luni bune fiind și februarie și aprilie. Cea mai slabă lună a fost noiembrie, cu sub 51.000. Pentru a avea o comparație, totalul de 655.000 autoturisme SH este de peste 5 ori mai mare decât totalul de mașini noi înmatriculate în 2021.