Băiat de 15 ani, imobilizat de polițiști după ce a fugit de la locul unui accident cu un BMW furat. Minorul era și beat
Un adolescent care ar fi accidentat mai multe maşini pe Şoseaua de Centură a Brăilei a fost prins în cele din urmă de poliţie şi imobilizat pe drumul spre localitatea Viziru.
De Cornel Preda la 05.12.2020, 18:42- Un cititor ne-a trimis pe Fii Observator imagini cu momentul în care tânărul a fost prins de poliţişti
- Minorul fugise de la locul unui accident
Polițiștii au reușit să oprească în trafc, pe DE 584, între Brăila și Viziru, un conducător auto care ar fi fost implicat într-un eveniment rutier rezultat cu pagube materiale, pe Șoseau de Centură a Brăilei.
Un cititor a surpins momentul în care polițiștii l-au prins pe conducătorul auto și ne-a spus că până să fie prins, tânărul „a condus haotic, intrând pe contrasens de mai multe ori și evitând la limită coliziunile”.
Acesta fugse de la locul accidentului.
Tânărul din Brăila era beat și furase mașina cu care a făcut accident
Conform IPJ Brăila, polițiștii au oprit în trafic autoturismul în cauza, la volanul acestuia fiind identificat un minor, în vârstă de 15 ani, din Brăila.
Tânărul a fost testat și cu aparatul etilotest, rezultând ca avea în aerul expirat o îmbibatie alcoolica de 0,75 mg/l.
El a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Mai mult, minorul ar fi sustras vehiculul de la un alt brăilean, înainte de a-și începe cursa nebună.
„În cauza a fost întocmit dosar penal și se continua cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influenta băuturilor alcoolice și furt în scop de folosință”, a transms IPJ Brăila.