Un şofer şi-a măsurat camionul cu ruleta, la intrare în Timişoara, şi a luat decizia corectă
Un şofer de camion a fost surprins, de un alt şofer, în timp ce îşi măsura camionul cu ruleta, la intrare în Timişoara, pentru a-şi da seama dacă poate trece cu maşina pe sub un viaduct. Imaginile au fost postate pe Facebook şi au devenit, în scurt timp, virale.
De Redactia Observator la 20.03.2019, 14:18Un şofer de camion a fost surprins, de un alt şofer, în timp ce îşi măsura camionul cu ruleta, la intrare în Timişoara, pentru a-şi da seama dacă poate trece cu maşina pe sub un viaduct.
Imaginile au fost postate pe Facebook şi au devenit, în scurt timp, virale.
Pe imagini se poate observa cum şoferul unui camion înmatriculat în Dâmboviţa este oprit pe dreapta, la intrare în Timişoara, iar şoferul se dă jos pentru a măsura dacă poate trece pe sub un viaduct.
O femeie povesteşte ironic, pe imagini, tot ceea ce face şoferul.
"Nu ştie dacă încape. Acum îl măsoară. Hai să vedem ce ştii să faci. Locaţie: Timişoara. A scos un centimetru. Ia uite-l. Nu ştie înălţimea", a spus femeia.
La finalul clipului video, după ce a realizat că înălţimea camionului este mai mare decât limita de la viaduct, şoferul a întors camionul şi a intrat în oraş pe altă rută.