Antena LIVE

Curs valutar

Acord semnat la Cotroceni: Elveția va da peste 220 de milioane de euro României, până în 2029. La ce vor fi folosiți banii

România va beneficia de 221 de milioane de franci elveţieni, în baza unui acord-cadru, semnat luni la Palatul Cotroceni, prin care va fi operaţionalizată a doua contribuţie financiară elveţiană pentru reducerea disparităţilor economice şi sociale în Uniunea Europeană, transmite Agerpres.

De la 12.12.2022, 22:48
WhatsApp
Acord semnat la Cotroceni: Elveția va da peste 220 de milioane de euro României, până în 2029. La ce vor fi folosiți banii Administraţia Prezidenţială

Preşedintele Confederaţiei Elveţiene, Ignazio Cassis, a declarat că suma oferită este "în acelaşi timp şi mult, şi puţin", dar că aceste fonduri vor permite aprofundarea relaţiilor bilaterale şi finanţarea unor proiecte în favoarea populaţiei României. Banii pot fi utilizaţi până în 2029.

Parteneriatul vizează cinci teme: creşterea economică şi reducerea şomajului, graţie programelor de formare profesională; îmbunătăţirea siguranţei publice prin consolidarea poliţiei de proximitate, a sistemului judiciar şi a luptei împotriva crimei organizate; eficienţa energetică şi energiile regenerabile; asigurarea serviciilor medicale de bază în zonele izolate şi incluziunea socială a grupurilor defavorizate; transparenţa şi lupta împotriva corupţiei.

"Ţările noastre colaborează deja, cu mult succes, pe aceste teme şi acesta este punctul de pornire pentru cea de-a doua contribuţie. Faptul că am lucrat împreună între 2009 şi 2019 ne-a permis să ne îmbunătăţim cunoştinţele reciproce şi să colaborăm mai bine. Deci terenul este pregătit. Vizita mea de astăzi ne reaminteşte că ţările noastre întreţin excelente relaţii bilaterale", a spus Ignazio Cassis.

Tot mai multe schimburi comerciale între România și Elveția

Pe acelaşi subiect

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că discuţiile bilaterale de luni au reconfirmat soliditatea relaţiei dintre România şi Confederaţia Elveţiană, într-o perioadă "dificilă, marcată de multiple provocări". Totodată, a evidenţiat că volumul schimburilor comerciale a crescut de mai mult de două ori în ultimii ani, ajungând la 1,76 miliarde de euro în 2021.

"De asemenea, după primele 9 luni ale anului curent ne apropiem deja de 1,5 de miliarde euro, adică avem o creştere de aproape 24% faţă de anul trecut. Totodată, Elveţia rămâne un investitor important în România, aflat pe locul 10 în topul statelor de origine a investiţiilor străine. În continuare, ne vom concentra pe proiecte concrete de interes comun, în domenii precum: cercetare şi inovare, energie, securitate cibernetică, educaţie şi formare profesională, sănătate şi medicină", a spus Iohannis.

Klaus Iohannis a apreciat sprijinul pe care Elveţia îl acordă obiectivului României de integrare în OCDE

 Preşedintele român a salutat şi recenta alegere a Elveţiei pentru primul său mandat de membru nepermanent al Consiliului de Securitate al ONU, în perioada 2023-2024.

"Am abordat în cadrul discuţiilor de astăzi şi tema securităţii energetice la nivel european, în special în actualul context extrem de complicat de securitate. România şi Elveţia au interese comune în implementarea unor soluţii concrete la nivelul pieţei europene de energie, pentru a asigura atât preţuri corecte, cât şi predictibilitate pentru cetăţeni şi firme în furnizarea de energie. Vom continua schimburile de opinii şi pe viitor, inclusiv în vederea identificării unor oportunităţi concrete de cooperare, în special cu privire la tranziţia energetică", a mai precizat Iohannis. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

elvetia romania klaus iohannis cord
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în butoiul cu varză murată ca să nu se acrească prea tare. Trucul...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024