Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "România Educată" nu se va întâmpla nici în 2022. Proiectul promis de Iohannis acum 8 ani a fost amânat din nou

Mai marii din Educaţie nu au reuşit să finalizeze nici anul acesta noua lege pentru învăţământ. România Educată, promisă de preşedintele Iohannis încă de acum opt ani, se amână pentru 2023. Ministrul Educaţiei Ligia Deca, care a coordonat în toată această perioadă proiectul, a declarat pentru Observator că legea va ajunge în Parlament abia anul viitor, după ce elevii se întorc la şcoală şi politicienii la serviciu.

de Mădălina Iacob

la 12.12.2022 , 19:43

Noua lege a Educaţiei Naţionale este unul dintre cele mai amânate şi dezbătute proiecte din istorie. 

Mădălina Iacob, reporter Observator: În anul 2016 am auzit pentru prima dată la Cotroceni despre România Educată. De atunci, o tot aşteptăm. Odată cu proiectul prezidenţial avea să vină şi noua lege a Educaţiei. Abia în 2021 proiectul a fost aprobat şi asumat de Guvern. Cu termen de implementare 1 octombrie 2021. A trecut şi 2021, nu a ieşit. 

Au urmat multe consultări până în 31 mai. 

Vezi și

În vară, Sorin Cîmpeanu a ieşit prima dată cu cele două proiecte de lege în dezbatere publică. Au urmat mii de amendamente, analizate şi integrate, până în septembrie. Când în sfârşit a venit vremea să le prezinte public, Sorin Cîmpeanu a fost nevoit să îşi dea demisia. 

Pe acelaşi subiect

Coordonatoarea proiectului în tot acest timp, Ligia Deca, a ajuns ministrul Educaţiei. A luat de la capăt dezbaterile şi amendamentele. Suntem în luna decembrie. Astăzi, Ligia Deca a venit cu un nou termen:

Ligia Deca, ministrul Educaţiei: Legile Educaţiei vor fi repuse în transparenţă după dezbaterea publică, în cel mai scurt timp, după sarbatorile de iarnă. Cred că este mai bine ca discuţia să fie purtată într-o perioadă de activitate inclusiv şcolară. 

Chiar dacă legea va trece prin parlament în 2023, schimbările în educaţie se vor aplica abia în următorul an şcolar.

Reporter: De ce nu sunt gata până la final de an?

Ligia Deca, ministrul Educaţiei: Este normal ca un nou ministru sa aibă timpul necesar sa aibă discuţii cu actorii principali. 

Ştefan Pălărie, senator USR: Aţi refuzat insistent de două luni şi jumătate orice formă de comunicare cu Parlamentul României. Veniţi astăzi fără o strategie, fără o abordare serioasă. 

Ce şi-ar dori, de fapt, elevii

Cât timp politicienii dezbat, profesorii vor să ştie cum se va face admiterea la liceu şi cum va arăta noul Bacalaureat. Fostul ministru al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, plănuia un bac cu probă comună, indiferent de profilul elevului, şi o admitere la colegii cu examene proprii. Ce şi-ar dori, de fapt, elevii? 

Elev: Bacalaureatul mi se pare axat pe noţiuni teoretice, pe care pur şi simplu trebuie să le înveţi, ţi se dă un text şi trebuie să îl înveţi aşa cum este, mi se pare mai important să ne dezvolte abilitatea să judecăm un text la prima vedere.

Elevă: Avem foarte multe materii care ne iau din timpul pe care l-am avea pentru a învăţa pentru materiile de bac. Ar ajuta foarte mult dacă s-ar face grupe, cine vrea sociologie, psihologie... şi în timpul ăsta nu ne mai stresăm şi pentru celelalte materii. Şi pentru bac şi pentru facultate.  

Elevă: Să se facă nişte ore de gândire critică sau ore care să ne dezvolte abilităţi pe ce o să facem în viitor. 

Nici structura anului şcolar viitor nu rămâne bătută în cuie. Modulele vor fi reanalizate de către Ligia Deca şi ar putea dfi înlocuite din nou cu semestre sau trimestre. 

Mădălina Iacob Like

De la prima transmisiune live, la înâlnirea cu Papa Francisc, funeraliile Reginei Elisabeta a doua, încoronarea regelui Charles şi până la ceremonia luminii sfinte din Ierusalim, meseria de jurnalist mă surprinde şi mă învaţă întotdeauna câte ceva.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi deschis copilului vostru un cont de economii?
Observator » Exclusiv Observator » "România Educată" nu se va întâmpla nici în 2022. Proiectul promis de Iohannis acum 8 ani a fost amânat din nou