Antena LIVE

Curs valutar

Analiză Reuters: Vine o iarnă scumpă în Europa. Riscăm o criză energetică semnificativă

Prețurile ridicate la gaz și electricitate creează haos pe piețele de energie. Prețurile record din Europa care au urcat costul energiei electrice la valori nemaiîntâlnite de mulți ani nu vor scădea cel mai probabil înainte de sfârșitul anului. Asta indică o iarnă scumpă la încălzire pentru consumatori, potrivit Reuters. 

De la 13.09.2021, 18:46
WhatsApp
Prețuri la energia electrică Shutterstock

Principalele prețuri de referință pentru energia electrică în UE și Franța s-au dublat până acum anul acesta din cauza unui cumul de factori care variază de la 1. redresarea economică a Asiei - care a făcut ca prețurile aferente la cărbune și gaz să crească - la 2. decizia politică de a crește tarifele europene la emisii de carbon, la 3. prețuri mai mari ale petrolului și la 4. o producție locală de energie regenerabilă redusă, scrie Reuters.

Prețuri record la energia tranzacționată în Germania și Franța

Vineri, prețul de referință al energiei electrice tranzacţionate a ajuns în Germania la un record de 97,25 euro/MWh, în timp ce echivalentul său francez era aproape de 100,4 euro/MWh. Chiar dacă aprovizionarea cu energie eoliană și livrările de gaze din Rusia sunt văzute drept volatile pe piață, contextul actual arată că este probabil să avem o criză semnificativă a alimentării cu energie electrică, spun comercianții și analiștii. "Toți indicatorii noștri privind vremea și piața combustibililor sunt pe trend ascendent", a spus Georgi Slavov, șef de cercetare la brokerul Marex Spectron.

Ce se întâmplă cu gazoductul rușilor Nord Stream 2 și când poate scădea prețul la gaze

Pe acelaşi subiect

Cea mai mare necunoscută este gazoductul Nord Stream 2, care leagă Rusia direct de Germania. Aceasta poate fi operațională în 2021 și poate să stimuleze stocurile europene de gaze. La aproximativ 70%, stocurile de gaze sunt mai mici decât de obicei după un an slab de importuri în care cumpărătorii asiatici au pariat pe gazul natural lichefiat. În plus, industria europeană și-a revenit mai repede decât prognozele de pe urma cererii reduse din cauza crizei generate de COVID-19. Anul trecut pe vremea aceasta, nivelul stocurilor de gaze era de 93%, arată datele grupului industrial GIE.

Săptămâna trecută, grupul rus Gazprom a anunţat finalizarea lucrărilor de construcţie la gazoductul Nord Stream 2, care este compus din două linii separate ce pot să transporte anual 55 de miliarde de metri cubi de gaze din Rusia în Germania, o cantitate suficientă pentru aprovizionarea a 26 de milioane de gospodării, dar autoritatea de reglementare a Germaniei nu a dat încă undă verde și asta ar putea dura luni de zile. Bundesnetzagentur a anunţat luni că are la dispoziţie patru luni pentru a finaliza procesul de autorizare a conductei. "De îndată ce piața își dă seama că există un flux real, piața gazelor va scădea", susține Slavov.

Cererea de gaz a fost ridicată și din cauza unei producții limitate de energie în parcurile eoliene pe fondul unei viteze mai mici decât media din Europa a vântului. Analistii ICIS Energy au declarat că producția de energie eoliană în Germania în următoarele două săptămâni este de așteptat să fie de doar 5 gigavați (GW) pe zi, comparativ cu o medie de peste 10 GW pentru lunile septembrie din ultimii 3 ani. Aceasta este doar o zecime din totalul posibil. "Dacă sunt din nou perioade în care energia eoliană scade, asta fiind mereu natura vântului, vor exista din nou prețuri ridicate", a spus analistul ICIS Energy, Roy Manuell.

Tarifele de carbon la un nivel record. Prețul gazelor a crescut cererea de cărbune

Dar este puțin probabil ca și alte costuri care afectează prețul energiei electrice, cum ar fi permisele de carbon, să se schimbe. Preţul de referință al permiselor pentru carbon din UE, în prezent la 62,4 euro pe tonă, rămâne aproape de un nivel record stabilit în această săptămână din cauza obiectivelor climatice mai ambițioase care ridică costurile poluării. Dar și pentru că cumpărătorii au nevoie de mai multe permise.

Din cauza prețului ridicat la gaze, cererea de cărbune a crescut. Și deoarece centralele pe cărbune emit o cantitate de două ori mai mare de dioxid de carbon decât centralele pe gaz, acest lucru a dus la rândul său la o cerere mai mare și la prețuri mai ridicate ale permiselor de carbon. În Europa prețul cărbunelui industrial folosit la producția de energie este la maximul ultimilor 12 ani iar în Asia la maximul ultimilor 13 ani.

Vestea bună: Franța stă bine la energie nucleară

Cel puțin un factor ar trebui să aducă liniște sufletească - producția de energie nucleară la cote mari în Franța, principalul exportator, deși la nivel european, imaginea centralelor nucleare nu este tocmai una bună, mai ales în Marea Britanie și Germania. Centralele nucleare din Franța produc între 45 GW și 47 GW pentru luna septembrie, ceea ce reprezintă aproximativ 73-75% din totalul de energie și cu 6-7 GW peste media ultimilor cinci ani, potrivit ICIS. Pentru noiembrie și decembrie producția ar trebui să urce la 90%.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

energie electrica europa pret criza record gaze electricitate carbune
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024