Angajatul român stă peste 1.800 de ore pe an la job. Ocupăm locul 2 în UE
Potrivit unui studiu recent al celor de la Eurostat românii petrec foarte mult la locul de muncă şi nu prea au timp de vacanţe, iar asta poate afecta inclusiv productivitatea. Mai exact, un angajat român a stat, peste 1.800 de ore la job, anul trecut, în condiţiile în care media Uniunii Europene a fost mult mai mică.
De Redactia Observator la 19.07.2022, 15:00Iată cifrele: atunci când vine vorba de timpul petrecut la locul de muncă, românii sunt pe locul al doilea în Uniunea Europană. Anul trecut, doar grecii ne-au depăşit la durata programului de lucru. Un angajat român a stat, mai exact, peste 1.800 de ore la job, anul trecut, în condiţiile în care media Uniunii Europene a fost mult mai mică.
La polul opus sunt nemţii, care muncesc în medie mai puţin de 1.350 de ore într-un an. Chiar şi bulgarii sau maghiarii au avut un număr mai mic de ore muncite faţă de noi.
Datele din noul raport sunt confirmate şi de statisticile Eurostat, care au arătat că angajaţii români au lucrat anul trecut în medie peste 40 de ore pe săptămână, în timp ce în Olanda, de exemplu, media a fost de sub 30.
Dacă ne raportăm însă la nivel mondial, observăm că stăm totuşi mai bine decât cetăţenii din Costa Rica sau Mexic care au avut peste 2.000 de ore de muncă.