Anunţul preşedintului Băncii Centrale Europene: "Creşterea inflaţei în Europa urmează să fie mai lungă decât s-a prevăzut"
Creşterea inflaţiei în Europa urmează să fie "mai lungă decât se prevedea", însă ar urma să scadă în cursul lui 2022, estimează joi preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE) Christine Lagarde, relatează AFP, citat de news.ro.
De Redactia Observator la 28.10.2021, 16:47”În pofida faptului că actuala creştere a inflaţiei va dura mai mult timp decât s-a prevăzut, ne aşteptăm ca ea să scadă în cursul anului viitor”, în urma unei scăderi aşteptate a preţului energiei şi unei îmbunătăţiri a situaţiei pe frontul penuriei de materiale, a anunţat Christine Lagarde într-o conferinţă de presă. Banca Centrală Europeană BCE) şi-a menţinut de altfel, joi, toate măsurile de susţinere a economiei, în pofida unei creşteri puternice a inflaţiei în zona euro, amânând astfel în decembrie o eventuală decizie cu privire la o normalizare treptată a politicii monetare.
Ratele-cheie au fost menţinute la cel mai scăzut nivel
Cei 25 de membri ai Consiliului Guvernatorilor BCE au confrmat, aşa cum se aştepta, arsenalul monetar aflat în vigoare care să le permită statelor, gospodăriilor şi întreprinderilor, să se finanţeze în bune condiţii şi să nu compromită relansarea economică.
Răscumpărarea datoriei în cadrul programului ”PEPP”, în vederea unei contracarări a efectelor pandemiei covid-19, urmează să continue în această toamnă, ”într-un ritm uşor mai slab” faţă de precedentele două trimestre. Volumul programului - 1.850 de miliarde de euro -, din care s-a cheltuiet deja 80%, nu s-a schimbat.
Acest dispozitiv excepţional urmează să se încheie la sfârşitul lui martie 2022, în cazul în care criza covid-19 este considerată încheiată, iar analişti pariază pe implementarea unui noi dispozitiv care să asigure o tranziţie lină. Ratele-cheie au fost menţinute la cel mai scăzut nivel - de minus 0,5% care taxează depozitele în exces ale băncilor, atunci când nu sunt distribute în economie.