Au dat Bucureştiul pe viaţa la ţară. Simona şi Gabriel şi-au deschis o afacere unică în zonă, în propria livadă, cu o investiţie de 12.000 €
Simona şi Gabriel, doi antreprenori din Capitală, au decis să lase în urmă viaţa agitată din marele oraş şi s-au mutat la Piatra Neamţ, într-o casă cu o livadă de 1.500 mp. Din dragoste pentru copii s-a născut şi o idee îndrăzneaţă: cei doi soţi organizează tabere pentru cei mici, scrie Business Magazin.
De Redactia Observator la 19.05.2024, 10:30"Ne-am mutat în Piatra Neamţ şi de aici a venit toată inspiraţia. Casa pe care am cumpărat-o este situată în afara oraşului şi are o livadă desprinsă din poveşti, aşa că ne-am dorit să ne bucurăm şi împreună cu alţii de ea. Iubim foarte mult copiii şi am zis că dacă am face o tabără de vară pentru cei mici în livada noastră ar avea succes. Aşa că am construit două căsuţe în copac pentru copii", povestesc cei doi.
Tabăra, situată la marginea oraşului, s-a născut după o investiţie de 12.000 de euro, bani din fonduri proprii. „Până acum am ajuns la o investiţie de 12.000 de euro, bani care au mers către construcţia căsuţelor din lemn dedicate copiilor şi către amenajarea livezii. Cred că până la finalul anului vom reuşi să ne recuperăm investiţia. Tot ce am construit în livadă a fost făcut de soţul meu”, a mai adăugat Simona.
"Livada cu poveşti" îşi va deschide porţile pentru cei mici, cu vârste cuprinse între 4 şi 9 ani, după încheierea anului şcolar. Activităţile se vor desfăşura de dimineaţa până seara, de luni până vineri, iar în weekenduri, locaţia va putea fi închiriată pentru petreceri private exclusiv pentru copii. „Vrem ca această tabără să fie axată pe joacă şi timp liber.
Vom avea ateliere creative şi cognitive. Cred că natura le poate oferi copiilor atât de multe lucruri încât este păcat să nu le exploatăm. Am creat un loc în care copiii vor putea planta la începutul verii legume, iar la finalul taberei de vară îşi vor putea culege propriile roade”, mai adaugă Simona.