Antena LIVE

Curs valutar

"Cu trei euro pot să fac plinul. Preţul ar trebui să fie mult mai mare". Benzina, mai ieftină decât apa în Cuba pentru cei care o cumpără cu valută

Benzina vândută în Cuba, deja una dintre cele mai ieftine din lume, devine şi mai ieftină de la o zi la alta pentru cei care au dolari, în contextul în care moneda locală (peso) continuă să se deprecieze în raport cu dolarul american, transmite Agerpres.

De la 13.12.2023, 14:57
WhatsApp
"Preţul ar trebui să fie mult mai mare". Benzina, mai ieftină decât apa în Cuba pentru cei care o cumpără cu valută Shutterstock

Benzina cu cifra octanică 94 se vinde în Cuba cu 30 de pesos, sau 11 cenţi litrul, la actualul curs de schimb de pe piaţa neagră, acesta fiind unul din cele mai mici preţuri din lume, potrivit portalului online GlobalPetrolPrices.com.

Comparativ, o sticlă obişnuită de apă de o jumătate de litru se vinde în Cuba cu un preţ cuprins între 100 şi 200 de pesos, de peste zece ori mai mult decât preţul unei cantităţi similare de benzină.

Cuba subvenţionează benzina de mai multe decenii, încă de la începutul revoluţiei fostului lider Fidel Castro.

Cursul dolar-peso, o problemă pentru cubanezi

Pe acelaşi subiect

În paralel, cursul de schimb al dolarului, pe care cubanezii îl obţin prin remitenţe sau din turism, a urcat de la 170 de pesos în urmă cu un an, până la 270 pesos pentru un dolar, marţi, pe piaţa neagră. Această depreciere oferă celor care au dolari o putere de cumpărare mult mai mare pentru produse precum carburanţii, care se vând în pesos.

Însă pentru un cubanez care nu are decât pesos, un plin obişnuit de benzină costă mai mult de jumătate din salariul minim lunar, care este de 2.100 de pesos.

Moneda cubaneză a început un declin accentuat în 2021, după ce guvernul a adoptat o reformă monetară care a pus capăt sistemului cu două monede, dând naştere unei pieţe negre de schimb valutar care a contribuit la explozia preţurilor.

"Situaţia este una paradoxală. Pe de o parte, politicile statului încearcă să menţină un minim de coeziune socială. Pe de altă parte, tocmai politicile monetare ale statului duc la această adâncire a inegalităţii", spune Bert Hoffmann, expert pe America Latină la Institutul german pentru studii globale (GIGA).

Cuba importă cea mai mare parte a ţiţeiului din Mexic şi Venezuela, iar preţurile sale reduse la benzină sunt devansate doar de cele din ţări precum Iran, Libia şi Venezuela, care au rezerve semnificative de petrol.

Yadira Carricarte, o cubaneză care trăieşte în Italia, şi care recent şi-a vizitat familia din Havana, a fost surprinsă să vadă care este preţul benzinei când a făcut plinul maşinii sale compacte pe care a închiriat-o. "Cu trei euro pot să fac plinul. Preţul ar trebui să fie mult mai mare", a spus Yadira Carricarte.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

benzina cuba curs valutar
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025