Blue Air amână decolarea unor zboruri din baza de la Iaşi. Ce rute sunt afectate
Blue Air va amâna lansarea unor zboruri de la baza din Iaşi până pe data de 15 iulie 2022, iar toţi clienţii afectaţi vor fi anunţaţi din timp, astfel încât să îşi poată adapta planurile de călătorie în mod eficient şi fără dificultăţi întâmpinate.
De Redactia Observator la 11.05.2022, 13:01- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Compania Blue Air a anunţat că este nevoită să amâne lansarea unor zboruri de la baza din Iaşi până pe data de 15 iulie 2022.
"Din cauza întârzierii livrării aeronavelor programate pentru 2022, Blue Air este nevoită să efectueze o ajustare temporară a capacităţii bazei sale din Iaşi, amânând poziţionarea celei de-a doua aeronave în Iaşi până pe 15 iulie 2022", se precizează în comunicat.
Potrivit operatorului aerian, acesta se află într-un proces de reînnoire completă a flotei, după ce a recepţionat deja cinci noi aeronave Boeing 737-8 MAX.
Zborurile afectate
Zborurile care vor fi afectate sunt: Iaşi-Paris CDG (operaţiuni amânate până la 18 iulie 2022), Iaşi-Dusseldorf (amânare până la 19 iulie 2022), Iaşi-Mykonos (frecvenţă redusă la un zbor/săptămână) şi Iaşi-Munchen, Roma Fiumicino, Torino (operaţiuni amânate până la 20 septembrie 2022).