Antena LIVE

Curs valutar

Video

Când primesc pensionarii primul ajutor de 400 de lei. Iancu Guda: Mai mult nu se putea face

Pensionarii cu venituri mici primesc bani de la Guvern. În lipsa indexărilor din acest an, autorităţile au pregătit ajutoare pentru 2 milioane şi jumătate de vârstnici. Aceștia vor încasa 800 de lei, în două tranșe. 

De la 13.03.2025, 19:40
WhatsApp
Vezi și:

Guvernul a adoptat în ședința de azi sprijinul pentru pensionari. 

"Așa cum am promis, am finalizat legislația necesară pentru a acorda ajutorul financiar de 800 de lei pentru cei cu venituri de până la 2574 de lei", a declarat Marcel Ciolacu, premierul României. 

"N-ar trebui să fie un ajutor, să fie o pensie normală. Mai închidem ochii la una la alta...", spune un pensionar.

Când primesc pensionarii primul ajutor de 400 de lei

Prima tranșă în valoare de 400 de lei va fi primită la începutul  lunii viitoare, înainte de Paște. Banii vin odată cu pensia, cash prin intermediul poștașului  sau pe card. Vârstnicii vor primi restul sumei în luna decemrbie, înainte de Crăciun. Impactul bugetar este de 2 miliarde de lei. 

Dacă indexarea s-ar fi aplicat, cei cu pensia minimă ar fi trebuit să primească la 1 ianuarie o majorare de peste 130 de lei  lunar, adică aproape 1600 de lei pe tot anul. Guvernul le dă doar jumătate din această sumă, prin ajutoare. Statul ar fi trebuit să crească şi pensia medie cu peste 300 de lei lunar, adică 4.000 de lei pe tot anul. Însă mulţi pensionari nu vor primi nimic în plus, pentru că nu se încadrează la condiţiile ajutorului de 800 de lei.  

"Onest, mai mult decât atât nici nu s-ar fi putut face. Având în vedere capacitatea şi spaţiul fiscal pe care îl avem la buget, anul acesta trebuie să reducem deficitul fiscal cu cel puţin 28 miliarde lei", a declarat Iancu Guda, specialist economic Observator. 

Pensiile speciale sunt singurele care cresc anul acesta cu până la 10%, după ce Guvernul a renunțat la impozitarea progresivă a acestora. 

"Guvernul nu a renunțat. A fost declarat neconstitutional de curtea constituionala, iar deciziile, cum bine stim cu totii in aceste zile, sunt aplicate imediat", a declarat Mihai Constantin, purtător de cuvânt al Guvernului. 

Impozitul pentru pensiile foștilor angajați din armată, poliție, magistratură, Parlament, diplomație și servicii era de până la 20%, în funcţie de venit. Acum, toate pensiile mai mari de 3.000 de lei vor fi impozitate cu doar 10%. Din cauza modificării, România ar putea pierde 660 de milioane de euro, bani europeni. Banca Mondială va veni în perioada următoare cu o nouă propunere de reformă, care va fi negociată cu Comisia Europeană. 

Florentina Lazăr

În Guvern se iau cele mai importante decizii pentru noi, românii. Se majorează sau scad pensiile și salariile, se măresc taxele și impozitele, se fac sau se mimează reforme. ...

pesionarii primul ajutor iancu guda
Întrebarea zilei
Veţi solicita buletin electronic pentru copiii sub 14 ani?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025