Care sunt preţurile la carburanţi astăzi, 27 martie 2023. Preţul la benzină a crescut cu 4 bani pe litru
Românii care vor să-şi alimenteze maşina cu benzină sau cu motorină trebuie să ştie că luni, 27 martie 2023, preţurile la benzină standard şi benzină premium au crescut cu 4 bani pe litru faţă de sfârşitul săptămânii trecute.
De Redactia Observator la 27.03.2023, 14:11- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
- Preţul la motorină este în scădere faţă de săptămâna trecută.
Astfel, conform specialiştilor, dacă vineri, 24 martie 2023, un litru de benzină standard costa cel mult 6,73 lei, luni, 27 martie 2023, există benzinării unde litrul de benzină standard se comercializează şi cu 6,77 lei.
De asemenea, dacă vineri, 24 martie 2023, un litru de benzină premium costa cel mult 7,38 lei, luni, 27 martie 2023, există benzinării unde litrul de benzină standard se comercializează şi cu 7,42 lei.
Preţul minim se menţine constant faţă de sfârşitul săptămânii trecute, astfel că există benzinării unde un litru de benzină standard costă 6,56 lei, dar şi benzinării unde un litru de benzină premium costă 7,08 lei.
Preţul la motorină, în scădere faţă de săptămâna trecută
Dacă la benzină avem creşteri de preţuri, la motorină situaţia este diametral opusă. Un litru de motorină standard costă luni, 27 martie 2023, între 7,12 şi 7,24 lei, după ce vineri, 24 martie 2023, aveam preţuri cuprinse între 7,14 şi 7,25 lei.
Un litru de motorină premium costă luni, 27 martie 2023, între 7,48 şi 7,72 lei, după ce vineri, 24 martie 2023, aveam preţuri cuprinse între 7,5 şi 7,76 lei.
Preţul pentru un litru de GPL continuă să coste între 3,93 şi 3,99 lei, în funcţie de compania la care apelaţi pentru a vă alimenta maşina.