Antena LIVE

Curs valutar

Carnea de porc s-ar putea scumpi cu câţiva lei pe kilogram din cauza pestei porcine

În câteva luni, carnea de porc românească s-ar putea scumpi la raft din cauza pestei porcine. Creşterile de preţ ar fi de câţiva lei pentru fiecare sortiment, avertizează unii specialişti.

De la 18.08.2018, 21:04
WhatsApp
Galerie (2)

În câteva luni, carnea de porc românească s-ar putea scumpi la raft din cauza pestei porcine. Creşterile de preţ ar fi de câţiva lei pentru fiecare sortiment, avertizează unii specialişti. Dacă anul trecut România se afla printre primele trei ţări din Uniunea Europeană cu cea mai ieftină carne, anul acesta clasamentul s-ar putea modifica radical. Deocamdată din piaţa noastră internă se asigură 50% din consumul de carne de porc. Doar că procentul al putea scădea, dacă pesta porcină nu va fi ţinută în frâu de autorităţi.

Galantarele magazinelor se umplu cu carne de import. Anul trecut, de pildă, cea mai mare cantitate, peste 232 de mii de tone, a fost adusă din ţări precum Germania, Spania sau Ungaria. Importăm de 7 ori mai mult decât exportăm.

În România un kilogram de file de porc costă între 18 şi 25 de lei, în Italia între 35 şi 40 de lei, iar în Bulgaria poate fi cumpărat cu 15 lei.

Dacă pesta porcină se va extinde atunci vom putea să avem o producţie mai mică de carne de porc românească şi se va vedea asta şi la raft pentru produsele autohtone. Şi vom mai putea asista la un fenomen, spun procesatorii: vom ajunge să mâncăm preparate produse în România, dar mai mult cu carne din import.

Sorin Minea, patronul unei fabrici de preparate din carne:

Există o posibilitatea de majorare a preţului. Pesta africană este în jumătate din Europa şi se întinde în continuare, dacă prinde o mare parte din Europa atunci putem vorbi despre o majorare a preţului pentru că vor fi din ce în ce mai puţini porci.  

Dacă pesta porcină nu va fi ţinută sub control de autorităţi şi se va extinde, atunci porcul românesc ar putea deveni o raritate. Scumpă. Atunci România ar putea să ajungă să se aprovizioneze în proporţie de 70-75% din import. 

Mirela Trifan, vânzătoare:

Se informează mai bine. Noi am un televizor şi aici şi văd abatorul şi ne întrebă dacă aşa arată, dacă se fac tăieri.

Fermierii şi vânzătorii se plâng că vând mult mai puţin faţă de anul trecut.

Emil Dumitru, preşedinte ProAgro:

Într-adevăr, sunt probleme cu tot ce înseamnă vânzarea cărnii de porc din România din fermele comerciale, dar ţinând cont de nenorocirea care s-a abătut asupra sectorului şi de incompetenţa autorităţilor, în special a ANSVSA, care gestionează de-a dreptul cu un amatorism extraordinar pe care nu în pot înţelege, suntem în situaţia în care suntem. 

Pesta porcină nu are efecte asupra organismului uman, dar se răspândeşte rapid la porci sănătoşi şi prin carnea congelată provenită din focare. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social observatorweekend19 carne porc import
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024