CCR decide azi soarta legii evaziunii fiscale. Cum poate scăpa de închisoare un român care a adus un prejudiciu de sub un milion de euro
După ce în urmă cu o lună, Curtea Constituţională a amânat dezbaterea legii care dezincriminează evaziunea fiscală sub pragul de un milion de euro, acum liderii USR vor ca judecătorii CCR să decidă dacă această lege este constituţională.
De Florentina Lazăr la 19.03.2024, 08:47Liderii USR vor ca judecătorii CCR să decidă dacă legea prin care ar fi trebuit combătută evaziunea fiscală din ţara noastră este constituţională. Această lege nu face altceva decât să-i ajute pe marii evazionişti din România, spun liderii partidelor din opoziţie şi aceştia spun, de asemenea, că este o lege nocivă pentru oamenii cinstiţi din ţara noastră.
Liderii PSD şi PNL s-au inspirat din modelul altor state
Pe de altă parte, liderii coaliţiei au luat aceste măsuri pentru a se strânge mai mulţi bani la bugetul de stat. Un român, care a făcut un prejudiciu de sub un milion de euro, poate scăpa de închisoare, dar şi de dosar penal. Condiţia este să achite prejudiciul majorat cu 15 procente, la care se adaugă şi penalităţile, dar şi dobânda. Liderii PSD şi PNL s-au inspirat din modelul altor state. În Spania, spre exemplu, cei care datorează fiscului sub 120 de mii de euro, plătesc doar o sancţiune administrativă.
Pe de altă parte, pe data de 14 februarie, CCR a amânat dezbaterea acestei sesizări făcute opoziție pentru azi. După ce judecătorii CCR vor lua o decizie în acest caz, legea va merge la promulgare la preşedintele Klaus Iohannis.