Cea mai mare economie a Europei a intrat în recesiune - Bloomberg
PIB-ul Germaniei a scăzut în al treilea trimestru cu 0,1%, la fel ca în al doilea trimestru, au estimat economiștii citaţi de Bloomberg. Asta înseamnă o recesiune tehnică.
De Redactia Observator la 14.10.2024, 17:48O recesiune este definită ca două trimestre consecutive de scădere a PIB-ului. În al doilea trimestru al anului 2024, economia Germaniei s-a contractat cu 0,1%. Pentru al treilea trimestru, experții se așteptau la o stagnare, dar potrivit unui sondaj Bloomberg, estimarea analiștilor economici s-a deteriorat, fiind prognozată o scădere de 0,1%.
Germania suferă o recesiune ușoară
În 2023, Germania a fost singura țară din G7 care a înregistrat o contracție economică. O reducere a PIB-ului doi ani la rând a fost înregistrată în Germani doar o singură dată în ultimele trei decenii, la reunificarea Germaniei de Vest cu cea de Est în 1990.
Pentru 2025, analiștii se așteaptă la o creștere de 0,8%, comparativ cu o estimare anterioară de 1%. Noile prognoze ale guvernului prevăd o creştere de 1,1%.
- Agenţia S&P: Cheltuielile pre-electorale vor împinge deficitul României la peste 7,3% în acest an. Creșterea...
- UE investeşte 1,8 miliarde de euro în Republica Moldova. Ursula von der Leyen: Simt cum bate pulsul european aici
- Comisia Europeană a înrăutăţit semnificativ prognoza privind deficitul României în 2024, dar a îmbunătăţit...
Slăbiciunea economiei germane se explică în mare măsură prin pierderea energiei ieftine din Rusia, o deteriorare a cererii de mărfuri germane pe piaţa din China, probleme în rândul producătorilor de automobile și un deficit de forță de muncă calificată.
"Industria rămâne călcâiul lui Ahile. Nu există un catalizator clar pentru o revenire. Atingerea punctului cel mai de jos este mai bun scenariu pentru moment", a explicat Erik-Jan van Harn, analist la Rabobank.