Centrele spa, refugiu în a doua zi de Crăciun. Record pe litoral, în plină iarnă
Pe litoral, dar şi la munte, vacanţa s-a prelungit cu o zi de răsfăţ, în piscinele cu apă caldă sau la masaj terapeutic. În timp ce doamnele s-au bucurat de măşti pe bază de aur, domnii au sărit din jacuzzi direct în zăpadă.
De Redactia Observator la 26.12.2018, 23:02Pe litoral, dar şi la munte, vacanţa s-a prelungit cu o zi de răsfăţ, în piscinele cu apă caldă sau la masaj terapeutic. În timp ce doamnele s-au bucurat de măşti pe bază de aur, domnii au sărit din jacuzzi direct în zăpadă.
La aproape 30 de grade Celsius, în piscina cu apă caldă a unui centru spa din Constanţa, zeci de oameni se bucură de un Crăciun... altfel.
Convinşi că înotul este cel mai mare inamic al kilogramelor în plus, au dat startul mişcării, în apă.
Doamnele s-au bucurat şi de tratamente de înfrumuseţare, în camere speciale, unde liniştea este atât de preţioasă, iar relaxarea....deplină.
Preţurile pornesc de la 130 de lei, iar specialiştii recomandă un astfel de tratament facial o dată pe săptămână. În încăperi cu muzică în surdină şi lumânări parfumate, domnii au avut colţul lor de relaxare.
Pentru perioada sărbătorilor, hotelurile cu spa au reuşit să ajungă la un grad de ocupare chiar şi de 80%, un record pentru litoral, în timpul iernii.
Şi la munte, turiştii au avut parte de un tratament... ceva mai deosebit.