Antena LIVE

Curs valutar

Video

Comisia Europeană aprobă Planul de Redresare şi Rezilienţă al României, în valoare de 29,2 miliarde de euro

Comisia Europeană a adoptat luni o evaluare pozitivă a Planului de redresare şi rezilienţă al României, prin care se acordă României granturi în valoare de 14,2 miliarde EUR şi împrumuturi în valoare de 14,9 miliarde EUR în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă. În principiu, Consiliul are acum la dispoziţie patru săptămâni pentru a adopta propunerea Comisiei. Aprobarea planului de către Consiliu ar permite plata a 3,6 miliarde EUR sub formă de prefinanţare, şi anume 13 % din suma totală alocată României, notează news.ro.

De la 28.09.2021, 08:01
WhatsApp
Vezi și:

 ”Comisia Europeană a adoptat astăzi, 27 septembrie, o evaluare pozitivă a Planului de redresare şi rezilienţă al României, care va putea primi, astfel, din partea UE granturi în valoare de 14,2 miliarde EUR şi împrumuturi în valoare de 14,9 miliarde EUR în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă (MRR). Această finanţare va sprijini implementarea măsurilor esenţiale în materie de investiţii şi reforme cuprinse în Planul de redresare şi rezilienţă al României şi va contribui în mod crucial la ieşirea României mai puternică din pandemia de COVID-19”, anunţă CE.

MRR este instrumentul principal al iniţiativei NextGenerationEU, care va furniza până la 800 de miliarde EUR (în preţuri curente) pentru a sprijini investiţiile şi reformele în întreaga UE. Planul României face parte dintr-un răspuns coordonat fără precedent al UE la criza provocată de pandem ia de COVID-19, menit să abordeze provocările europene comune prin adoptarea tranziţiei verzi şi a celei digitale, precum şi să consolideze rezilienţa economică şi socială şi coeziunea pieţei unice.

 Comisia a evaluat planul României pe baza criteriilor stabilite în Regulamentul privind MRR, analizând, în special, dacă investiţiile şi reformele cuprinse în plan sprijină tranziţia verde şi cea digitală, contribuie la soluţionarea eficace a provocărilor identificate în cadrul semestrului european şi consolidează potenţialul de creştere, crearea de locuri de muncă şi rezilienţa econom ică şi socială a României.

Pe acelaşi subiect

Asigurarea tranziţiei verzi şi a tranziţiei digitale a României

În evaluarea sa, Comisia a constatat că planul României alocă 41 % din suma totală măsurilor de sprijinire a tranziţiei verzi. Printre aceste măsuri se numără şi eliminarea treptată a producţiei de energie electrică pe bază de cărbune şi lignit până în 2032. Reformele care promovează transportul sustenabil includ decarbonizarea transportului rutier, impozitarea ecologică, stimulente pentru vehiculele cu emisii zero şi transferul modal către transportul feroviar şi transportul pe apă. Planul pune, de asemenea, un accent puternic pe îmbunătăţirea eficienţei energetice a clădirilor private şi publice.

În evaluarea sa, Comisia a constatat că planul României alocă 21 % din suma totală unor măsuri de sprijinire a tranziţiei digitale. Printre acestea se numără măsuri de digitalizare a administraţiei publice şi a întreprinderilor, de îmbunătăţire a conectivităţii, a securităţii cibernetice şi a competenţelor digitale şi de dezvoltare a unui sistem integrat de e-sănătate şi telemedicină. Se preconizează că măsurile de sprijinire a digitalizării educaţiei vor contribui la dezvoltarea competenţelor atât în rândul elevilor, cât şi al profesorilor şi vor fi susţinute prin măsuri de modernizare a laboratoarelor şcolare şi de creare a unor laboratoare inteligente (smart labs). Participarea la un proiect multinaţional este prevăzută sub forma unui proiect important de interes european comun (PIIEC) în domeniul microelectronicii.

Consolidarea rezilienţei economice şi sociale a României

Comisia consideră că planul României include un set amplu de reforme şi investiţii care se consolidează reciproc şi care contribuie la abordarea eficace a tuturor provocărilor economice şi sociale evidenţiate în recomandările specifice adresate României sau a unei părţi semnificative a acestora.

Se preconizează că realizarea reformelor şi a investiţiilor în domeniul social şi educaţional va aborda o serie de vulnerabilităţi şi deficienţe structurale de lungă durată. Planul prevede măsuri de consolidare a adm inistraţiei publice, inclusiv prin îm bunătăţirea eficacităţii sistemului judiciar şi prin combaterea corupţiei, precum şi măsuri de sprijinire a investiţiilor private, în special pentru IMM-uri, şi de îm bunătăţire a mediului de afaceri prin reducerea obligaţiilor administrative pentru întreprinderi. Se preconizează că reformele prevăzute în plan în domeniul educaţiei şi al locurilor de muncă vor crea o piaţă a forţei de m uncă mai puternică, favorizând creşterea econom ică. Reformele em blematice privind eliminarea treptată a cărbunelui şi decarbonizarea transporturilor, precum şi investiţiile care promovează tranziţia verde şi tranziţia digitală ar trebui să stim uleze competitivitatea şi să facă economia mai sustenabilă în general. Ca urmare a reformelor şi a investiţiilor din domeniul educaţiei incluse în plan, rezilienţa socială ar trebui să crească. Datorită forţei de muncă bine calificate şi reducerii părăsirii timpurii a şcolii, economia ar trebui să devină mai rezilientă la şocurile viitoare, iar populaţia, mai adaptabilă la modelele economice în schimbare.

Sprijinirea proiectelor emblematice de investiţii şi de reformă

Planul României propune proiecte în toate cele şapte domenii emblematice ale UE. Este vorba despre proiecte de investiţii specifice care abordează aspecte comune tuturor statelor membre, în domenii care creează locuri de muncă şi creştere economică şi care sunt necesare pentru tranziţia verde şi cea digitală. De exemplu, planul românesc include un proiect de construire a unei infrastructuri guvernamentale securizate de cloud computing care va permite interoperabilitatea platformelor şi a serviciilor de date ale administraţiei publice, favorizând adoptarea serviciilor publice digitale pentru cetăţeni şi întreprinderi, precum şi introducerea cărţilor de identitate electronice pentru 8,5 milioane de cetăţeni.

În urma evaluării s-a constatat, de asemenea, că niciuna dintre măsurile incluse în plan nu prejudiciază în mod semnificativ mediul, în conformitate cu cerinţele prevăzute în Regulamentul MRR. Sistemele de control instituite de România sunt considerate adecvate pentru a proteja interesele financiare ale Uniunii. Planul oferă suficiente detalii cu privire la modul în care autorităţile naţionale vor preveni, depista şi corecta cazurile de conflict de interese, corupţie şi fraudă legate de utilizarea fondurilor.

Declaraţiile membrilor colegiului:

Preşedinta Ursula von der Leyen a declarat: „Sunt încântată să anunţ aprobarea de către Comisia Europeană a Planului de redresare şi rezilienţă al României, în valoare de 29,2 miliarde EUR. Fiind axate pe asigurarea tranziţiei verzi şi a tranziţiei digitale şi mergând de la îmbunătăţirea eficienţei energetice a clădirilor până la îmbunătăţirea conectivităţii şi a competenţelor digitale, măsurile prevăzute în plan au potenţialul să producă o transformare autentică. Vă vom fi alături în anii următori pentru a ne asigura că investiţiile şi reformele ambiţioase prevăzute în plan sunt implementate integral."

Valdis Dombrovskis, vicepreşedintele executiv pentru o economie în serviciul cetăţenilor, a declarat: „Astăzi, am aprobat planul de redresare al României, care îi va permite să iasă mai puternică din criză şi să stimuleze creşterea economică. Planul va ajuta România să îşi decarbonizeze economia, prin măsuri de eliminare trep tată a producţiei de energie electrică pe bază de cărbune şi lignit, care ar trebui să stimuleze competitivitatea şi să facă economia mai sustenabilă. De asemenea, măsurile propuse vor promova transportul sustenabil şi vor îmbunătăţi eficienţa energetică a clădirilor publice şi private. Salutăm accentul pus pe îmbunătăţirea conectivităţii şi a securităţii cibernetice, precum şi pe digitalizarea administraţiei publice, a asistenţei medicale şi a educaţiei, consolidându-se astfel dezvoltarea competenţelor digitale. Prin realizarea de reform e sociale şi educaţionale susţinute de investiţii, România ar trebui să stimuleze creşterea economică prin abordarea unor probleme structurale de lungă durată, întărind mediul de afaceri şi reducând birocraţia."

Paolo Gentiloni, comisarul pentru economie, a declarat: "Odată cu unda verde dată astăzi de Comisie pentru planul de redresare şi rezilienţă, România face un pas important către un viitor mai prosper, mai competitiv şi mai sustenabil. Este un plan de mare amploare, atât în ceea ce priveşte valoarea finanţării pe care România urm ează să o primească, cât şi natura ambiţioasă a reform elor şi a in vestiţiilor prevăzute. Comisia Europeană va sprijini autorităţile române în cadrul eforturilor de îndeplinire a acestor angajam ente, care, dacă vor fi realizate cu succes, vor aduce beneficii uriaşe cetăţenilor şi întreprinderilor din România."

Etapele următoare

Comisia a adoptat astăzi o propunere de decizie în care se prevede că se acordă României granturi în valoare de 14,2 miliarde EUR şi împrumuturi în valoare de 14,9 miliarde EUR în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă. În principiu, Consiliul are acum la dispoziţie patru săptămâni pentru a adopta propunerea Comisiei. Aprobarea planului de către Consiliu ar permite plata a 3,6 miliarde EUR sub formă de prefinanţare, şi anume 13 % din suma totală alocată României.

Comisia va autoriza următoarele plăţi pe baza îndeplinirii satisfăcătoare a jaloanelor şi a ţintelor prezentate în planul de redresare şi rezilienţă, reflectând progresele înregistrate în ceea ce priveşte implementarea investiţiilor şi a reformelor.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

romania pnrr comisia europeana klaus iohannis ursula von der leyen
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Leguma din România pentru care străinii ar putea sta la coadă. A fost...
Fanatik.ro
Publicat 23.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Cele mai noi informații despre primul tur de vot
A1
Publicat 23.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024