Antena LIVE

Curs valutar

Cristian Ghinea: Comisia Europeană a constatat un deficit de reforme. Companiile de stat din România sunt o gaură neagră

Cristian Ghinea, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, a anunţat, vineri, că îşi doreşte o rentabilizare a companiilor de stat.

De la 14.05.2021, 14:30
WhatsApp
Cristian Ghinea (dreapta), ministrul Investiţiilor, a venit cu precizări importante Facebook Cristian Ghinea

Ministrul Investiţiilor a făcut o serie de declaraţii importante la o dezbatere pe tema PNRR (Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă), dezbatere organizată de Expert Forum.

Conform Agerpres, Cristian Ghinea a acuzat că "aceste companii de stat din România sunt o gaură neagră şi trebuie să devină o sursă de venituri la buget, o sursă de mandat public". De asemenea, pe această temă, ministrul Investiţiilor a mai precizat că "dacă are rost să ţinem o companie de stat pentru că are o misiune publică atunci facem explicit această misiune - sau să le închidem pe acelea care nu mai au niciun fel de rost. Nu există o entitate a statului român care să se ocupe centralizat de această problemă. Vom crea această entitate".

Cristian Ghinea a avut, alături de premierul Florin Cîţu, întâlniri importante cu oficiali ai Comisiei Europene, inclusiv cu Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene. După aceste întâlniri, Ghinea a anunţat că "pe partea fiscală, în primul rând ne asumăm o reformă a deficitului de TVA mai mare decât era cea asumată anterior, deci de 5 puncte procentuale. Avem o problemă foarte mare de colectare a veniturilor la bugetul de stat. Din nou o recomandare tradiţională de ţară făcută de Comisia Europeană de vreo zece ani şi pe care guvernele din România nu acţionau în niciun fel. Pe lângă acea conectare a caselor de marcat şi digitalizarea ANAF-ului avem închiderea unor portiţe legale în care oamenii trişează la TVA şi alte impozite, fără să mărim impozitele. Atenţie, nu ni s-a cerut implicit şi nici nu ne-am angajat să mărim taxe şi impozite în următorii ani".

Vizavi de implementarea PNRR-ului, respectiv a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, Cristian Ghinea a ţinut să precizeze că "era nevoie de o clarificare a detaliilor de implementare", clarificare stabilită în urma întâlnirilor avute, la Bruxelles, cu reprezentanţi de seamă ai Comisiei Europene.

Ca exemplu, Ghinea a ţinut să menţioneze problema pensiilor, susţinând că "nu merge să spui - Facem o nouă lege a pensiilor. Trebuie să spui exact ce vei pune, care sunt elementele importante-cheie din viitoarea lege a pensiilor".

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

cristian ghinea florin citu pnrr
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Leguma din România pentru care străinii ar putea sta la coadă. A fost...
Fanatik.ro
Publicat 23.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Cum vede alegerile MEDICUL român din Franța DECORAT de Macron. ”Țara...
Gandul
Publicat 23.11.2024
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din...
Adevărul
Publicat 23.11.2024
Cel mai scump obiect din garderoba Iulianei Pepene. Câți bani a dat...
A1
Publicat 22.11.2024
Horoscopul zilei de 24 noiembrie 2024. Balanțele au parte de o perioadă...
CaTine
Publicat 23.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cum folosesc hackerii scrisorile fizice pentru atacurile cibernetice. Strategia de...
Useit
Publicat 23.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Cine a ucis-o pe Cristina? Dosarul de crimă în care e implicat fiul unui...
libertatea.ro
Publicat 23.11.2024
Lady Gaga va lansa albumul „LG7” în 2025. Prima piesă de pe acest proiect...
ZU
Publicat 23.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Cum să devii cea mai bună bunică din lume. Activitățile care te pot apropria...
Deparinti
Publicat 23.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Legătura dintre acnee și sindromul ovarelor polichistice. Cum îți poate afecta...
Medicool
Publicat 23.11.2024