Antena LIVE

Curs valutar

Cu cât cresc alocaţiile de stat pentru copii de la 1 ianuarie 2025

Alocaţiile de stat pentru copii se vor majora, de la 1 ianuarie 2025, cu 10,4%, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, informează Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale.

De la 27.12.2024, 15:44
WhatsApp
Cu cât cresc alocaţiile de stat pentru copii de la 1 ianuarie 2025 Arhiva Observator

Alocațiile de stat pentru copii cresc din ianuarie 2025 cu 10,4%, de la 719 lei la 794 de lei pentru copiii sub 2 ani sau cu dizabilităţi şi de la 292 de lei la 323 de lei pentru copiii care au peste 2 ani.

Anunţul a fost făcut prin intermediul unui comunicat postat pe site-ul Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială. 

Majorarea alocațiilor va fi de 10,4%, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Drept urmare, alocațiile vor fi majorate astfel:

Pe acelaşi subiect

– de la 719 lei la 794 de lei pentru copiii sub doi ani sau cu dizabilități

– de la 292 de lei la 323 de lei pentru copiii care au peste doi ani.

„Cei 3,6 milioane de copii, precum și tinerii care frecventează liceele și școlile profesionale vor primi alocații de stat majorate. Fondurile necesare provin din bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, iar plățile sunt gestionate de Agenția Națională de Plăți și Inspecție Socială”, a declarat Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale.

Reamintim că alocațiile de stat pentru copii au crescut și în ianuarie 2024 cu 13,8%.

Alocaţiile de stat pentru copii au crescut şi în ianuarie 2024, cu 13,8%. În luna august a acestui an, erau înregistraţi 3.478.329 de beneficiari de alocaţii de stat pentru copii, cei mai mulţi din Bucureşti (358.943) şi din judeţele Iaşi (195.033), Suceava (131.655), Constanţa (121.124), Bacău (119.483) şi Cluj (119.331), conform datelor Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială.

Acte necesare pentru dosarul de alocaţie 2025

Copiii născuți în străinătate primesc alocație

Pentru copiii născuți în străinătate, părinții sau, după caz, reprezentanții legali ai copiilor trebuie să depună un dosar pentru alocație la primăria localității pe a căror rază teritorială își au domiciliul sau reședința. Dosarul de alocație trebuie să conțină următoarele acte:  

1) Cerere pentru acordarea alocației de stat pentru copii semnată de reprezentantul legal al copilului; 

2) Documente justificative, respectiv: copia certificatului de naștere al copilului (transcris dacă este cazul) și al actului de identitate al reprezentantului legal, documentele din care rezultă situația juridică a copilului față de reprezentantul legal și documente justificative care să ateste faptul că minorul a benficiat/nu a beneficiat de prestații sociale în spațiul Uniunii Europene.

Dacă familia se mută și se schimbă adresa, iar părinții vor să primească drepturile bănești prin poștă, aceștia trebuie să meargă la Direcția Muncii, birou sau compartiment „Alocații copii“, având asupra lor o copie după cartea de identitate cu noua adresă.  Reprezentanţii Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) au anunţat că alocaţiile copiilor din România au reprezentat, în luna ianuarie, o cheltuială de peste un miliard de lei.

Suma medie plătită a fost de aproximativ 300 de lei, peste 3,6 milioane de copii beneficiind de alocaţie în luna ianuarie. Autorităţile se aşteptau ca bugetul pentru plata alocaţiilor să crească în mod semnificativ în luna februarie, când practic intră pe carduri alocaţia pentru luna ianuarie, deci prima alocaţie mărită din acest an. 

Schimbare cont alocaţie copil

Părinţii care doresc să schimbe contul în care primesc alocaţia celui mic trebuie să aibă asupra lor un extras din contul respectiv, cu care să meargă la "Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului". Acolo vor depune o cerere de virare a alocaţiei în contul specificat. 

Schimbare adresă alocaţie copil

Potrivit celor de la Portal Învăţământ, în cazul în care familia se mută şi adresa se schimbă, iar părinţii vor să primească alocaţia prin poştă, aceştia trebuie să meargă la Directia muncii, birou sau compartiment "Alocaţii copii" şi să aibă asupra lor o copie după cartea de identitate cu noua adresă.

Situaţii când se suspendă alocaţia de stat

Există mai multe situaţii în care se suspendă achitarea alocaţiei de stat pentru copii 2024. Un astfel de caz apare în situaţia în care se schimbă reprezentantul legal al copilului. De asemenea, suspendarea achitării alocaţiei de stat pentru copii intervine şi în momentul în care tânărul sau reprezentantul legal al acestuia nu a încasat drepturile pe o perioadă de trei luni consecutiv.

Conform specialiştilor, în ambele cazuri, "reluarea în plată se face pe bază de cerere scrisă întocmită de reprezentantul legal al copilului care se înregistrează la direcția teritorială".

Pe de altă parte este evident că plata alocaţiei de stat pentru copil încetează dacă a survenit decesul copilului sau al tânărului.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

alocatie elevi alocatii copii acte card bani alocatii 2025
Întrebarea zilei
Noul an vine cu scumpiri. Vă gândiţi la un al doilea job, pentru suplimentarea veniturilor?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Colosul din România care renaște. A fost uitat după Revoluție, dar totul se...
Fanatik.ro
Publicat 28.12.2024
Diversionita: Cum ni se înscenează neîncrederea că am reușit
spotmedia.ro
Publicat 27.12.2024
Un centru pentru migranți care costă Italia un miliard de euro a devenit...
spotmedia.ro
Publicat 24.12.2024
DEZVĂLUIRI șocante la 35 de ani de la DOBORÂREA avionului cu filmări ale...
Gandul
Publicat 28.12.2024
Dezvăluirile unor români din orașul unde zeci de mii de oameni trăiesc în...
Adevărul
Publicat 28.12.2024
Motivul pentru care Andreea Bostănică a izbucnit în lacrimi pe internet în...
A1
Publicat 26.12.2024
Horoscopul zilei de 29 decembrie 2024. Balanțele sunt în căutarea echilibrului...
CaTine
Publicat 28.12.2024
Mai mulți bani pentru copiii din România din 1 ianuarie 2025! Guvernul a decis...
spynews.ro
Publicat 27.12.2024
Deși acolo salariul mediu este 1.039 de lei/lună, nu s-ar întoarce acasă:...
GSP
Publicat 28.12.2024
2025 este Anul Șarpelui, un an care anunță transformări profunde și șanse...
Click.ro
Publicat 26.12.2024
Ce vechime are Luna, de fapt. Un nou studiu i-a dezvăluit vârsta reală
Useit
Publicat 28.12.2024
Ce trebuie să ai în buzunar AZI de Sfântul Ștefan pentru a-ti merge bine tot anul
Redacţia.ro
Publicat 27.12.2024
Fanta românească e mai scumpă și mai proastă decât cea din Italia: mai...
libertatea.ro
Publicat 27.12.2024
Kayla Nicole a întâmpinat dificultăți în a-și ține respirația sub apă....
ZU
Publicat 28.12.2024
Păstrăv la cuptor, umplut cu ierburi proaspete și felii de lămâie
Hello taste
Publicat 28.12.2024
Infecțiile tractului urinar la copii: legătura cu frigul și prevenția
Deparinti
Publicat 27.12.2024
Isterie apărută în rândul americanilor: Au cumpărat un produs...
ziare.com
Publicat 28.12.2024
Itati Cantoral își dezvăluie cea mai mare dorință pe plan personal din 2025....
Happy
Publicat 27.12.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Efectele consumului de gelatină. Ce este și cum poate influența sănătatea...
Medicool
Publicat 28.12.2024